Până astăzi, 26 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.376 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.047.291 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 84 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 6 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.270 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 25.07.2021 (10:00) – 26.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 2 decese (1 bărbat şi 1 femeie), al unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţul Constanţa şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani şi 1 la categoria de vârstă 70-70 ani.
Ambele decese sunt ale unor pacienţi care au înregistrat comorbidităţi.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 316. Dintre acestea, 38 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrat 8.627.966 de teste RT-PCR şi 1.765.016 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.087 de teste RT-PCR (1.678 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.409 la cerere) şi 7.289 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 80 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 26 iulie a.c.
Pe teritoriul României, 704 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 464 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 42.769 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 43 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 196 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 25 iulie, 463 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 73.250 de lei.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.567 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Co reea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
https://www.bursa.ro/_rss
Wow, incredible blog format! How lengthy have you been running a blog for?
you make blogging look easy. The overall look of your web site is wonderful, as smartly as
the content! You can see similar here najlepszy sklep
Terrific post however I was wanting to know if you could write a litte more on this topic?
I’d be very grateful if you could elaborate a little
bit further. Cheers!
Elsamex maintenance services ltd website
my website; website maintenance services…
You actually make it seem really easy with your presentation however I in finding this matter to be really something which I feel I would by no means understand.
It seems too complicated and very large for me. I am looking ahead in your subsequent publish, I’ll attempt to get
the grasp of it!
my blog webpage
It’s great that you are getting thoughts from this post as well as
from our argument made at this time.
Here is my web page … web site
I was curious if you ever considered changing the page layout of your blog?
Its very well written; I love what youve got to say.
But maybe you could a little more in the way of content so people could connect
with it better. Youve got an awful lot of text for only having one or two images.
Maybe you could space it out better?
Here is my page; seo Hawk
I love your blog.. very nice colors & theme. Did you make this
website yourself or did you hire someone to do it for you?
Plz respond as I’m looking to create my own blog and
would like to find out where u got this from. appreciate it
Feel free to visit my website; nyc accident lawyers alny
Spot on with this write-up, I truly believe this amazing site needs
a great deal more attention. I’ll probably be returning to read through more, thanks for the advice!
Also visit my blog post; seo
Hey there! This is my first comment here so I just wanted to give a quick shout out and say I really enjoy reading through your
blog posts. Can you suggest any other blogs/websites/forums that deal with the same
topics? Thanks a ton!
Government website maintenance service – Website-maintenance.org
Here is my web site: A-Z Website maintenance services
Thanks very nice blog!
Business News
I loved as much as you will receive carried out right here. The sketch is attractive, your authored material stylish. nonetheless, you command get bought an shakiness over that you wish be delivering the following. unwell unquestionably come more formerly again as exactly the same nearly a lot often inside case you shield this hike. website https://pantip.com/profile/7752699#topics
Very nice post. I just stumbled upon your blog and wished to say that I’ve truly enjoyed surfing around your blog posts. After all I?ll be subscribing to your rss feed and I hope you write again very soon! view https://mm.tt/app/map/3291046867?t=SYlEy1wQK3
Hey I know this is off topic but I was wondering if you knew of any widgets I could
add to my blog that automatically tweet my newest twitter updates.
I’ve been looking for a plug-in like this for quite some time
and was hoping maybe you would have some experience with something like this.
Please let me know if you run into anything. I truly enjoy
reading your blog and I look forward to your new updates.
Also visit my website: web page
ventolin 100 mg: Ventolin inhaler price – ventolin tablets buy
ventolin online pharmacy
can you buy ventolin over the counter nz: Buy Albuterol inhaler online – buy ventolin over the counter with paypal
can you buy ventolin over the counter in uk: Ventolin inhaler price – buy ventolin over the counter uk
semaglutide: Buy compounded semaglutide online – rybelsus price
cheapest online pharmacy india: Indian pharmacy international shipping – world pharmacy india
What’s up, after reading this remarkable post i am as well happy to share my
experience here with colleagues.
Feel free to visit my blog :: seo packages