A cincea zi de grevă în transportul public din București. Sindicaliștii au fost chemați din nou la discuții

0
380

Luni, 24 Ianuarie 2022, ora 07:18

303 citiri

Este a cincea zi consecutiv în care angajații de la Serviciul de Transport București protestează, refuzând să iasă pe traseu.

Doar 20 la sută din tramvaiele, troleibuzele și autobuzele care ar fi trebuit să fie pe traseu luni dimineață, 24 ianuarie, au fost scoase pe traseu. Asta înseamnă 103 vehicule din totalul de 521.

Din unitățile Dudești, Giurgiului, Bujoreni, Nordului, Alexandria și Militari, niciun vehicul nu a ieșit pe traseu, arată Economedia. Bucureștenii au fost nevoiți și de această dată să aleagă metroul pentru a ajunge la serviciu.

Sindicaliștii au fost chemați la discuții luni, la ora 9.00.

Directorul STB, Adrian Criț, spune că persoanele care au provocat greva vor ajunge în fața unei comisii de disciplină. Doar că nu se știe când. „Vom identifica persoanele responsabile, vom declanșa cercetarea disciplinară a celor care au declanșat această grevă. Nu putem lucra decât în zilele lucrătoare, noi nu putem semna documente oficiale decât cu aprobarea AGA petru o zi de weekend”, a precizat Adrian Criț, în condițiile în care luni, 24 ianuarie, este zi liberă legal.

În Serviciul de transport public București activează șase sindicate. Cel mai mare este sindicatul transportatorilor din București, care are peste 8.000 de membri.

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here