Călătorii vor putea să schimbe mai multe trenuri pe baza unui singur bilet, chiar dacă garniturile aparțin unor operatori feroviari diferiți în următorii doi ani, potrivit proiectului “Sistem integrat, bază de date unică şi furnizare de informaţii privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători” lansat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
În acest sens a fost semnat contractul de finanţare între ARF, în calitate de beneficiar, şi MTI, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport.
Totodată, săptămâna trecută a fost semnat contractul de prestare servicii pentru proiect de reprezentanţii ARF, în calitate de achizitor, şi ai societăţii Informatica Feroviară, în calitate de prestator.
Obiectivele sunt: dezvoltarea şi implementarea soluţiei software, Sistem de Colectare, Asamblare şi Verificare Date Indicatori Serviciu Public şi Calculul automat al subvenţiilor acordate operatorilor de transport feroviar de călători, pentru îndeplinirea funcţiilor de raportare şi verificare a indicatorilor stabiliţi pentru acordarea subvenţiilor de serviciu public în transportul feroviar de călători; dezvoltarea şi implementarea soluţiei software, Platformă emitere electronică de bilete la trenurile de călători în trafic intern, care va fi pusă la dispoziţie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară operatorilor de transport feroviar de călători
Valoarea totală a proiectului se ridică la 6,166 milioane de lei, din care: 4,132 milioane de lei (85%) din fonduri UE, 729.216,45 lei (15%) de la guvern, iar 1,304 milioane de lei cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Perioada de implementare a proiectului este 1 iunie 2021 – 31 mai 2023. Acesta este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar cofinanţarea de la bugetul de stat.
Călătorii vor putea să schimbe mai multe trenuri pe baza unui singur bilet, chiar dacă garniturile aparțin unor operatori feroviari diferiți în următorii doi ani, potrivit proiectului “Sistem integrat,…
Inițiativa legislativă care stipulează cedarea cu titlu gratuit a 46 de hectare de teren care aparține Romexpo este o încercare inacceptabiilă de a devaliza statul român cu jumătate de miliard de euro,…
Clienții sunt sfătuiți de bănci să fie atenți la plățile online deoarece în caz de fraudă, acestea nu pot recupera banii clienților dacă tranzațiile sunt efectuate cu autentificare strictă, potrivit…
A fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sighișoarei, transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Valoarea estimată a contractului se…
Contul curent al balanţei de plăţi a ajuns la un deficit de 4,710 miliarde de euro în primele patru luni ale acesui an, cu 107,12% mai mare față de aceeași perioadă din 2020, când s-a situat…
Afacerile din industrie a crescut cu 20,8% în primele patru luni ale anului 2021, față de perioada ianuarie-aprilie 2020, arată datele INS. Avansul se datorează industriei prelucrătoare…

Noile comenzi din industria prelucrătoare au crescut cu 21,8% în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2021, raporta la aceeași perioadă de anul trecut, arată datele INS. Acestea s-au…


Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 289 lei pe MWh în luna mai 2021, cu 140,6% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a…
CFR Călători vrea să repare 239 de vagoane în acest an. Acum se află în circulaţie 1.014 vagoane, a anunţat, directorul general al companiei, Ovidiu Vizante. “La momentul acesta avem mai multe v…
Mesajul principal al Băncii Naţionale a României este de parteneriat durabil şi robust cu Banca Naţională a Moldovei, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la ceremonia de semnarea a noului…
Promovarea SEO are ca principal scop creșterea vizibilității unui website pentru motoarele de căutare, dar și creșterea numărului de conversii. Acest lucru se poate face prin optimizarea paginilor…
ventolin tablet 4mg: Buy Ventolin inhaler online – ventolin inhaler
ventolin tablet 4mg
cheap ventolin: Ventolin inhaler best price – ventolin over the counter nz
buy prednisone with paypal canada: where can i buy prednisone without prescription – prednisone 60 mg tablet
top 10 online pharmacy in india: indian pharmacy – top 10 pharmacies in india
buying prescription drugs in mexico: mexican pharma – medication from mexico pharmacy