Accesul rudelor la bolnavii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi va fi interzis începând de vineri

0
80

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi anunţă suspendarea programului de vizite pentru rudele şi prietenii bolnavilor internaţi în această unitate medicală, pe fondul creşterii accelerate a numărului cazurilor de infecţii respiratorii. Măsura va intra în vigoare începând de vineri, informează news.ro.

“Începând cu data de 6 ianuarie, se suspendă programul de vizită al aparţinătorilor. Rudele şi apropiaţii pot lua legătura cu persoanele dragi vorbind cu aceştia la telefonul personal, iar pentru relaţii despre starea de sănătate a pacienţilor sunând la numărul de telefon al spitalului urmat de interiorul pavilionului unde aceştia sunt internaţi. Ştim că atât pacienţii cât şi aparţinătorii doresc să îşi vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate”, a declarat miercuri medicul Florin Roşu, directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

În spitalul ieşean sunt internaţi în prezent 98 de pacienţi cu afecţiuni virale ale aparatului respirator, dintre care 22 sunt copii.

Aproape o treime din pacienţii adulţi se află sub tratament şi îngrijire pentru gripă. Ceilalalţi pacienţi au COVID sau viroze.

“În rândul copiilor, din cei 22 de pacienţi, 13 au fost deja confirmaţi cu virus gripal, cinci sunt în investigaţii medicale, iar trei dintre ei au dezvoltat complicaţii precum pneumonia. Sfârşitul de an şi primele zile din anul în care abia am trecut ne confirmă faptul că traversăm un episod epidemiologic din punct de vedere al afecţiunilor virale care se poate transforma într-o epidemie”, a mai precizat medicul Florin Roşu.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here