Doi copii și părinții lor au fost răniți, duminică dimineața, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara drumului, în comuna Gura Ialomiței, județul Ialomița.
Accidentul s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 03.40, pe raza comunei Gura Ialomiței.
Potrivit ISU Ialomița, mașina în care se aflau doi adulți și doi copii s-a răsturnat în afara drumului.
Victimele au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul accidentului. Mama și cei doi copii au fost preluați conștienți și cooperanți. Cei trei au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndarei pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate.
Șoferul, în vârstă de 67 de ani, a fost asistat medical la fața locului și a refuzat să meargă la spital.
„Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că un șofer, în vârstă de 67 de ani, din județul Constanța, ar fi părăsit partea carosabilă într-curbă, răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului. În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime, doi minori de 7 și 12 ani, și o femeie de 38 de ani, pasageri ai autovehiculului”, spun polițiștii.
În acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)
Premierul Florin Cîțu i-a răspuns colegului său de partid, Ludovic Orban, printr-o fotografie, după ce președintele PNL a spus că nu se poate vorbi despre suflu nou în partid cât timp contracandidatul său …
Doi copii și părinții lor au fost răniți, duminică dimineața, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara drumului, în comuna Gura Ialomiței, județul Ialomița. Accidentul s-a produs…
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod roșu de ploi pentru mai multe localități din județul Tulcea. Avertizarea este valabilă pânî la ora 9.50. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie,…
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile. În unele zone ale ţării, în duminica…
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de…
Elevii nu înţeleg ce vor să spună autorii prin figurile de stil. Ei nu înţeleg mereu ce citesc şi au preferinţe diferite de lectură, faţă de cele obligatorii din programa şcolară. Un studiu realizat de…
Un apel către statele UE pentru coordonarea politicilor în vederea redeschiderii granițelor, după restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVVID-19, a fost lansat de cancelarul german Angela Merkel şi…
Kim Jong Un are probleme interne mai mari decât lupta cu marele rival, SUA. Liderul nord-coreean trebuie să-şi hrănească poporul, iar opţiunile pe care le deţine sunt limitate. Cu graniţele închise,…
Fostul ministru de Interne Marcel Vela, președinte PNL Caraș-Severin, a declarat că îl susține pe Ludovic Orban pentru un nou mandat, cel mai bun argument fiind că a condus România „în cel mai dramatic an…
Ordinul pentru infecțiile asociate actului medical va fi modificat, iar personalul medical care nu se vaccinează, se va testa din fonduri proprii, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. „Urmează…
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu este singura din țară care încă are conducere militară, iar ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că nu intenționează să schimbe acest…
O mașină care participa la un concurs off road a fost luată de viitură în zona Slănic Moldova, sâmbătă, iar pilotul a fost găsit decedat. Intervin mai multe echipaje de salvare din Bacău și Covasna…
Cod roșu de inundații pe râuri din județul Vrancea, transmite INHGA. Avertizarea este valabilă până duminică dimineața, la ora 9.00. Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi…
Peste 25.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. 25.479 de persoane au…