Alianţa NATO nu este pregătită pentru un dezastru strategic

2
51

Călin Rechea

Un articol recent din revista The Economist, “Putin seems to be winning the war in Ukraine-for now”, ar putea fi considerat un semnal puternic al schimbării naraţiunii oficiale în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

După acest “semnal”, principalele publicaţii din Statele Unite, Marea Britanie şi Germania au început să publice tot felul de “bazaconii”, care nu pot decât să creeze puternice stări contradictorii celor condiţionaţi să accepte sloganurile propagandistice fără să crâcnească.

Cum este posibil ca Rusia să nu piardă războiul după aproape doi ani de colaps iminent?

După ce a justificat în toate felurile iminenţa unei victorii a Ucrainei, cotidianul britanic The Telegraph a scris recent că “Rusia lui Putin se apropie de o victorie devastatoare”, iar “fundaţiile Europei se clatină”.

Articolul este semnat de fostul europarlamentar Daniel Hannan, care scria în aceeaşi publicaţie, în iulie 2023, că “Putin este terminat şi ţara sa se află în pragul colapsului”.

Publicaţia Der Spiegel a publicat un articol în care explica de ce Putin are toate motivele să fie mulţumit de sine. “Din nefericire, Putin are dreptate când spune că ţara sa a devenit mai puternică de la invazia Ucrainei”, scrie revista germană, în condiţiile în care “regimul său semi-totalitar şi chiar economia sunt stabile”.

Doar semi-totalitar? Oare este posibil ca un dictator sângeros să se mulţumească doar cu un regim semi-totalitar? Unde este mândria lui de dictator?

Cotidianul Die Welt întreba recent, probabil retoric, cum mai poate câştiga Ucraina şi amintea că premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că “strategia Ucrainei a eşuat”, în condiţiile în care “toată lumea ştie acest lucru, însă nimeni (cu excepţia lui Orban) nu îndrăzneşte să o spună cu voce tare”. Dar a fost cu adevărat strategia Ucrainei?

“În Ucraina riscul nu este impasul, ci înfrângerea”, plusează un editorial din Washington Post, care mai subliniază că “înfrângerea Ucrainei ar reprezenta un dezastru strategic pentru Statele Unite şi aliaţii din NATO”, iar “acest scenariu sumbru ar fi o lovitură uluitoare pentru prestigiul şi credibilitatea Occidentului, dezvăluind că promisiunile de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie au fost goale”. Mai mult, secţiunea “War in Ukraine” a fost scoasă de pe prima pagină de web a publicaţiei americane.

Toate aceste “întoarceri ca la Ploieşti” nu reprezintă nimic în faţa declaraţiilor lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Înaintea ultimei întâlniri a miniştrilor de externe din ţările membre ale alianţei, politicianul norvegian declara că Rusia nu trebuie subestimată niciodată, o adevărată sclipire de geniu care trebuie apreciată la adevărata ei valoare.

“Pe măsură ce Ucraina a avansat, Rusia a dat înapoi. Acum este mai slabă din punct de vedere politic, militar şi economic”, a declarat Stoltenberg după întâlnirea miniştrilor de externe, pentru ca după doar câteva zile să afirme că “trebuie să ne pregătim pentru veşti rele din Ucraina”.

Oare “specimene” precum Stoltenberg sunt trimise la şcoli speciale pentru a dobândi astfel de “abilităţi” de comunicare?

Pe marginea unui articol din New York Times, “Răpitorii de oameni: recrutorii din Ucraina folosesc tactici dure pentru refacerea efectivelor”, care scrie despre comisii medicale neprofesioniste sau tactici coercitive de mobilizare, fostul bancher de investiţii David Goldman subliniază pe contul său de Twitter că “neo-conservatorii şi liberalii globalişti nu sunt pregătiţi pentru colapsul Ucrainei”.

Colonelul britanic în rezervă Richard Kemp scria în The Telegraph că “Un colaps total al Rusiei este surprinzător de aproape”. Era 28 februarie 2023.

În 28 mai 2023, acelaşi colonel Kemp scria că “Putin este terifiat de contraofensiva Ucrainei”, iar în 28 decembrie 2023 era resemnat: “Ucraina pierde, dar Marea Britanie trebuie să rămână alături de ea”.

După cum au evoluat lucrurile până în prezent, nu doar Marea Britanie ci întreaga alianţă NATO poate rămâne neclintită alături de Ucraina, deşi semnalele de la Washington arată altceva. Rezultatul va fi acelaşi.

Stephen Bryen, cercetător în cadrul Center for Security Policy de la Yorktown Institute şi fost director în cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului SUA, a publicat recent un verdict năucitor în Asia Times: “NATO este un dezastru şi ruşii câştigă”.

Bryen a prezent pe scurt situaţia din Germania şi a preluat concluzia unei analize din publicaţia Bild, conform căreia “armata Germaniei nu are nici forţa şi nici echipamentul pentru a apăra ţara”. O declaraţie asemănătoare a venit şi de la ministrul german al apărării Boris Pistorius.

Tabloul dezastrului este completat cu exemple edificatoare în ceea ce priveşte situaţia efectivului şi a înzestrării armatelor franceze, britanice şi americane.

Pentru fostul oficial american, “remedierea NATO este o problemă foarte dificilă, deoarece alianţa se pretinde a fi o alianţă ofensivă şi nu un sistem de apărare”, iar “coruperea misiunii sale, pe fondul unei graniţe extinse cu Rusia, a făcut ca includerea Ucrainei să fie o ambiţie excesivă, deoarece ruşii nu au mai acceptat extinderea”.

“Dacă Ucraina va capitula, ceea ce Rusia spune că vrea, NATO va suferi o înfrângere majoră, prima înfrângere de la înfiinţarea alianţei în aprilie 1949”, şi-a încheiat Stephen Bryen articolul din Asia Times.

Un fost comandant militar al NATO a încercat să explice cum s-a ajuns la dezintegrarea completă a naraţiunii oficiale în faţa realităţii.

Generalul Harald Kujat, fost Şef de Stat Major al Bundeswehr-ului şi fost preşedinte al Comitetului militar al NATO din 2002 până în 2005, a acordat un interviu lui Philip Hopf, director executiv al companiei de consultanţă financiară HKCM.

Generalul german a început printr-o critică dură a autorităţilor de la Berlin în ceea ce priveşte aprovizionarea cu arme a Ucrainei şi a subliniat că “oamenii de la conducere fac greşeli din cauza incompetenţei şi ignoranţei”.

Fostul preşedinte al Comitetului Militar al NATO a mai accentuat faptul că “această politică periculoasă este aplicată cu fanatism” şi “nu sunt luate în considerare beneficiile şi pierderile pentru Germania”. Mai mult, “nimeni nu se gândeşte la consecinţele unei astfel de politici pentru ucraineni”. Oare despre câte guverne din NATO se poate spune acelaşi lucru?

Generalul Kujat a amintit o declaraţie recentă a ministrului german de externe, Annalena Baerbock, declaraţie pur şi simplu strălucitoare prin inepţia ei: “Ucraina va câştiga pentru că trebuie să câştige”.

Cine ar fi crezut că războaiele sunt aşa de simple? Este de ajuns să gândeşti pozitiv, să baţi de câteva ori din pantofii de rubin şi ai câştigat războiul.

Generalul german a subliniat puternic că nu încearcă să justifice în niciun fel operaţiunea specială a Rusiei, deoarece “este imposibil, în condiţiile în care contrazice legile internaţionale”, însă a acuzat autorităţile occidentale că nu au făcut tot ceea ce era posibil pentru evitarea conflictului.

“Nu sunt singurul care gândeşte aşa. Mai sunt mulţi experţi şi oameni de ştiinţă, inclusiv americani, care susţin că Vestul a provocat operaţiunea militară specială”, a mai precizat Harald Kujat.

În opinia lui Kujat, situaţia Armatei Ucrainei este critică, iar declaraţiile şi obiectivele anunţate de preşedintele Zelensky nu sunt deloc realiste.

În plus, sistemele de armament cerute şi aşteptate din Vest vor avea o eficienţă extrem de redusă dintr-un motiv simplu: nu va avea cine să le folosească, pe fondul pierderilor masive suferite de Armata Ucrainei.

Pe de altă parte, “forţele Rusiei sunt mult mai puternice decât la începutul operaţiunii militare speciale şi constituite o armată foarte modernă şi puternică”, mai ales în condiţiile în care “ruşii au un mare grad de sinergie între diferitele unităţi militare şi sistemele de armament”.

Dincolo de aspectul militar al războiului din Ucraina, generalul german a amintit şi importanţa aspectelor informaţionale şi economice.

Harald Kujat s-a declarat profund dezamăgit de modul în care jurnaliştii scriu despre situaţia de pe front, deoarece “raportează ceea ce ar dori să vadă, nu ceea ce este acolo”, iar “publicul se obişnuieşte cu minciuna”.

Mai mult, “politicienii nu mai sunt interesaţi de respectarea Constituţiei”, în condiţiile în care legea fundamentală a Germaniei susţine că “statul trebuie să menţină pacea şi să lupte pentru ea”.

Apoi Kujat mai subliniază şi direcţia deosebit de îngrijorătoare de “ignorare a dreptului cetăţenilor la libera exprimare”, mai ales că “astfel de restricţii s-au terminat întotdeauna prost pentru noi, la fel cum se vor termina şi acum”.

Ca răspuns la declaraţiile şi îndemnurile belicoase ale autorităţilor europene din ultima perioadă, generalul german aminteşte că “forţele armate ruse au devenit atât de puternice încât este periculos pentru noi chiar să ne gândim că ar putea izbucni un război în Europa, mai ales unul care ar putea duce la o escaladare nucleară”.

Atunci care este scopul “autorităţilor” europene? Să-i trimită pe cetăţeni la moarte sigură, începând cu cei din Estul Europei?

Pentru Kujat, a-i provoca pe ruşi reprezintă “un aventurism pur, complet criminal”. Apoi generalul german şi-a declarat deznădejdea în faţa “câinilor lacomi ai războiului informaţional”, care “cer, cer, cer – şi creează impresia că Ucraina poate câştiga”.

Fostul comandant NATO pare să fie resemnat şi în ceea ce priveşte ţara sa, despre care spune că “nu are deloc capacitatea de a lua decizii rezonabile din punct de vedere strategic”.

Întrebat despre experienţa negocierilor sale cu Rusia, generalul Kujat a declarat că “ruşii sunt parteneri duri de negocieri, dar dacă ajungi la un rezultat, acesta este valid şi este respectat”. Experienţa negocierilor sale cu ruşii este din anii “90, din perioada implicării NATO în conflictele din Iugoslavia.

Atunci Rusia era slabă. Acum Rusia este altfel şi negocierile nu vor fi doar dure, vor fi inumane.

Oare cine va avea misiunea ingrată de a semna tratatul care va confirma dezastrul strategic al celei mai puternice alianţe militare din istorie?

https://www.bursa.ro/_rss

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here