ANSVSA a luat piuitul celui mai mare producător de pui de o zi

0
37

După semnalarea unor cazuri de gripă aviară în localitatea Ungheni, din județul Mureș, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) decidea la începutul lunii mai să suspende activitățile comerciale cu păsări vii pentru toate speciile timp de 30 de zile. Decizia, extrem de drastică, pusă în aplicare de de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA) la nivel național, începând cu data de 7 mai, viza inclusiv comercializarea puilor de o zi din stațiile de incubație autorizate sanitar veterinar. Ce a urmat a fost un adevărat masacru, milioane de pui care au eclozat după deciziile CNSU și ANSVSA fiind uciși. Pentru proprietarii stațiilor de incubare pagubele au fost imense, iar această măsură punea în pericol sectorul de creștere a păsărilor. Cu toate acestea, președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, spunea că măsura, care a stârnit foarte multe nemulțumiri, a fost corectă, dar a fost aplicată greșit. 

Potrivit ghidului elaborat de ANSVSA, puii trebuiau omorâţi, iar metoda obligatorie este gazarea. Păsările erau băgate în saci de plastic, legaţi la gură, în care se introducea un amestec gazos care îi omoara în câteva secunde. La vremea respectivă, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România avertiza că după interzicerea comercializării, puii aduși din import și destinați vânzării prin magazine autorizate au ajuns să se vândă în spații improvizate, neautorizate, și chiar în stradă, activitatea scăpând astfel de sub controlul  ANSVSA. Autoritatea sanitar-veterinară avea să revină asupra acestei decizii pe 19 mai.

 

Compania VIS AVIS, pusă pe butuci

Recent însă, compania VIS AVIS din județul Bihor, ai cărei reprezentanți au fost în această perioadă cei mai virulenți critici ai măsurii interzicerii comercializării puilor vii, s-a ales cu activitatea suspendată după un control al inspectorilor sanitar-veterinari. Cu trei stații de incubare, VIS AVIS este cel mai mare producător de pui de o zi din România. Potrivit fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, măsura luată nu se justifică și ea provoacă pagube mari companiei. „Motivele acestei decizii exagerate au fost unele minore. Corect ar fi fost să se dea un termen pentru remedierea deficiențelor constatate, nu să se întrerupă aiurea activitatea celui mai mare producător de pui de o zi din România. Este o greșeală formidabilă. Este o răzbunare a ANSVSA pentru că cei de acolo au avut curajul să prezinte public situația”, a declarat Petre Daea pentru cotidianul Jurnalul. Fostul ministru al Agriculturii susține că astfel se pune în pericol un lanț de producție, cu pagube extrem de mari, dar se deschide ușa importurilor masive de pui de o zi. 

Societatea VIS AVIS furnizează în ferme comerciale circa 30 de milioane de pui de o zi anual, care constituie baza realizării a aproximativ 15% din producția de carne de pasăre în viu din România.

Au pierdut 350.000 de euro în câteva zile

În perioada cât a fost interzisă comercializarea puilor, compania a pierdut 350.000 de euro, ne spune Teofil Tasadan, medicul veterinar de la VIS AVIS. În momentul controlului, ferma de creștere a puilor tocmai fusese dezinfectată și era depopulată, dar inspectorii de la Direcția Sanitar Veterinară s-au legat de faptul că în vestiar erau niște haine ale muncitorilor. Decizia sistării activității celor trei incubatoare nu are legătură cu nerespectarea normelor de biosecuritate, spune medicul veterinar, dar el a precizat că unul din motivele invocate a fost că planul de biosecuritate este prea general, că nu are măsuri specifice. „Există o sumedenie de norme și regulamente pe care le știi sau nu le știi la virgulă și ei se leagă de orice. Nu au fost chestiuni care să pună în pericol biosecuritatea, au fost chestiuni de interpretare. Astfel, dacă vor ei să te sancționeze, pot invoca oricând motive. Am pierdut deja 350.000 de euro din cauza ordinului de la începutul lunii mai, iar cu noua măsură luată de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare vom continua să pierdem bani. Dacă am reacționat și am spus public că măsura interzicerii comercializării păsărilor vii nu este corectă, ei au trimis controale. Noi vom cere însă despăgubiri”, ne-a declarat medicul veterinar Teofil Tasadan. Deocamdată, până la remedierea deficiențelor constatate de inspectorii de la DSVSA, activitatea la VIS AVIS rămâne sistată, sună ordinul autorității. 

Președintele ANSVSA spune că nu cunoaște situația

Contactat telefonic, președintele Robert Chioveanu a spus că nu cunoaște situația de la firma VIS AVIS, deși vorbim de cel mai mare producător de pui de o zi din România. „În această perioadă au loc foarte multe controale în fermele de pui, la stațiile de incubare, la mijlocitorii de  pui, pentru a ne asigura că nu se răspândește virusul gripei aviare. Nu vrem să ajungem în situația Poloniei sau a Ungariei care trebuie să plătească despăgubiri de zeci de milioane de euro”, a fost comentariul făcut de președintele ANSVSA. 

Închiderea incubatoarelor i-a fost însă reclamată

Decizia inspectorilor de a sista activitatea celor trei stații de incubare ale companiei VIS AVIS a fost adusă și în atenția șefilor ANSVSA de la București. „Vă rugăm, Domnule Președinte, (ANSVSA-n.red) să reanalizați măsurile impuse celor două stații de incubație și să stabiliți un program pentru remedierea eventualelor nereguli, cu termene precise, fără a întrerupe fluxul de producere a puilor de o zi. O stație de incubație aflată sub controlul ANSVSA este mult mai sigură decât importul de pui de o zi sau importul de carne de pasăre din state membre cu numeroase focare de gripă aviară și Salmonella și pe care ANSVSA nu le controlează, se arată într-o adresă transmisă președintelui ANSVSA, Robert Chioveanu, de către Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). În justificarea solicitării sale, reprezentanții UCPR mai arată că „fermele comerciale care populează cu pui de o zi din aceste stații de incubație nu s-au plâns niciodată de calitatea puilor de o zi, nu au avut probleme cu sănătatea puilor și au realizat performanțe de excepție în ceea ce privește sporul de creștere, consumul specific și procentul de mortalitate. Nu cunoaștem motivele pentru care s-a luat această măsură, dar rezultatele fermelor beneficiare contrazic orice măsură radicală de acest fel”. În ciuda acestei adrese, până în prezent președintele ANSVSA nu a luat nicio măsură, activitatea stațiilor de incubației ale firmei rămânând sistată, ne-a confirmat președintele UCPR, Ilie Van. „Din cauza focarelor de gripă aviară, în Europa se manifestă o criză de pui de o zi, ceea ce pune în pericol producția de carne de pasăre autohtonă. Reducerea producției interne va duce la creșterea prețurilor, creșterea importurilor de carne de pasăre de calitate îndoielnică, cu riscul să fie contaminară cu Salmonella sau gripa aviară, situație pe care ANSVSA o cunoaște din scrisorile noastre anterioare”, se mai arată în adresa transmisă de UCPR.

„Nu am interzis niciodată comercializarea puilor de o zi, cum greșit s-a înțeles. A fost suspendată pentru 30 de zile doar comercializarea prin intermediul acelor intermediari. Puii de o zi nu mai puteau fi vânduți prin intermediul mijlocitorilor și intermediarilor. În schimb, toate fermele comerciale, orice formă organizată autorizată sanitar-veterinar, putea să comercializeze în această perioadă, pentru că era sub control”.

Robert Chioveanu, Expo-conferința Internațională Meat Milk 2021

„Având în vedere reapariția gripei aviare în România, ANSVSA trebuie să ia rapid măsuri care să conducă la protejarea sectorului. Repet, să conducă la protejarea sectorului și nu la distrugerea lui. Le reamintesc celor de la ANSVSA că, în prima fază, măsurile ar trebui să fie de prevenție și nu de distrugere. Altfel vom ajunge rapid în situația fermelor de porci, a uciderii a milioane de păsări, deschizând ușa importurilor masive pe o zonă  unde suntem foarte puternici și avem un potențial  mare de creștere”.

Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară 

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here