Antrenorul Flavius Stoican a explicat eșecul umilitor cu FCSB: ”Asta e soarta noastră”

0
208

Luni, 31 Ianuarie 2022, ora 08:24

83 citiri

Antrenorul FC Dinamo, Flavius Stoican, a spus că echipa lui nu a avut soartă în meciul cu FCSB, pierdut pe teren propriu, cu scorul de 0-3, în etapa a XXIII-a a Ligii I.

“Am început meciul în atac, cu un corner al nostru, dar a fost în minutul 1 gol pentru FCSB, dintr-o execuţie spectaculoasă a lui Tavi Popescu. Apoi am mai avut câteva situaţii, Ehmann cu capul, Torje, dar am luat al doilea cartonaş galben la Răuţă şi în zece oameni ne era aproape imposibil, dar nu am cedat.

Am încercat în a doua repriză să revenim, am avut o foarfecă a lui Matei, apoi am luat golul doi şi a fost destul de dificil. Clar am discutat ca să nu fim prea entuziaşti şi să facem faulturi inutile, andrenalina din ei dinainte de partidă şi-a spus cuvântul pe teren.

Sunt faulturi care ne costă, un cartonaş roşu care ne costă, trebuie să învăţăm din lucrurile astea. Nu vreau să creadă Alex (n.r. – Răuţă) că este vina lui, până la urmă suntem o echipă şi pierdem cu toţii.

Şi în meciul tur a luat Steliano Filip cartonaş roşu, asta este soarta noastră. Pot spune astăzi că nu a fost cu noi. Noi am făcut greşelile astea până la urmă şi noi trebuie să le corectăm. Sunt momente din timpul jocului când facem ca adversarul să-şi fructifice calităţile, prin astfel de lucruri.

(n.r. – cum se simt suporterii după 0-9, rezultat cumulat tur-retur) Au echipă bună, asta este realitatea, joacă de foarte mult timp împreună, cu jucători talentaţi, noi nu trebuie să cedăm, pentru că suntem un grup nou şi cred eu că putem să ieşim din situaţia asta. Astăzi, FCSB a fost echipa mai bună, sigur ajutată şi de anumite momente din timpul jocului.

(n.r. – despre faptul că sunt zece puncte până la locul de baraj) Da, dar mai sunt atâtea meciuri şi important este ca ei (n.r. – jucătorii) să nu-şi piardă încrederea. O să am grijă pe situaţia asta şi o să-i încurajez tot timpul. Venind şi Rodriguez şi intrând într-un ritm al competiţiei, cu Ivanov, o să fim o echipă bună. Am înţeles că Ivanov nu este atât de grav, are doar un hematom. S-ar putea, din ce am auzit, ca mâine să ne vină un nou jucător, un vârf de atac”, a declarat Stoican la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 35.

Au marcat Oct. Popescu ‘2, Ianis Stoica ’75 şi Oaidă ’82.

În minutul 35, de la Dinamo a fost eliminat Răuţă, el primind al doilea cartonaş galben.

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here