BNR menține dobânda de referință la 1,25% pe an

2
252

 BNR menține dobânda de referință la 1,25% pe an

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an.

Rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75 % pe an, precum și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

În comunicatul emis după ședință, CA al BNR remarcă faptul că rata anuală a inflației a continuat să crească deasupra limitei superioare a intervalului țintei în luna iunie, implicit peste nivelul prognozat, urcând la 3,94%, de la 3,75% în luna mai și 3,05% în martie 2021.

Creșterea din trimestrul II a fost determinată aproape integral de componente exogene ale IPC, similar intervalului anterior. Principala contribuție a aparținut scumpirii combustibililor pe fondul măririi cotației petrolului, secondată de influențele modeste decurgând din majorarea prețurilor legumelor și fructelor, precum și din creșterea prețului produselor din tutun.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a stopat trendul descendent în trimestrul II 2021, ceva mai devreme decât s-a anticipat, mărindu-se în iunie la 2,9%, de la 2,8% în luna martie. Evoluția ei reflectă efectele temporare ale creșterii consistente a cererii de consum, mai ales pe segmentul serviciilor, suprapuse celor venind din perturbări pe partea ofertei și din costuri asociate majorării cotațiilor unor mărfuri și măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, alături de influențele ajustării în sens ascendent a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.

Rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum au crescut la 2,9 la sută și 2,4 la sută, de la 2,6%, respectiv 2,1 % în luna martie 2021.

Noile date statistice confirmă continuarea redresării activității economice în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil peste așteptări, aceasta reducându-și declinul în termeni anuali la doar -0,2%, de la -1,4% în trimestrul IV 2020, în condițiile unei creșteri trimestriale de 2,9%, marginal mai pronunțată decât cea estimată anterior. Evoluția implică recuperarea aproape în totalitate în acest interval a contracției economice severe din trimestrul II 2020, precum și redeschiderea deviației pozitive a PIB în trimestrul I 2021, în devans cu două trimestre față de previziunile din luna mai.

Totodată, cererea internă este confirmată drept unic determinant al redresării economice, în contextul redinamizării considerabile a consumului privat, dar și cu aportul accelerării semnificative a creșterii formării brute de capital fix. Exportul net și-a mărit însă substanțial contribuția negativă, similar estimării precedente, în condițiile creșterii mai pronunțate a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii, având drept consecință și o accentuare a adâncirii deficitului balanței comerciale față de perioada similară a anului trecut.

Pe acest fond, dar și ca urmare a înrăutățirii considerabile a balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare – pe seama fluxurilor profiturilor reinvestite și, într-o mică măsură, a intrărilor nete de fonduri europene –, deficitul de cont curent a cunoscut în trimestrul I 2021 cea mai amplă creștere în termeni anuali din ultimele 14 trimestre.

Evoluțiile recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată arată continuarea creșterii economiei în trimestrul II 2021, într-un ritm trimestrial în decelerare, dar mai alert decât cel anticipat în luna mai, implicând, în contextul efectului de bază asociat contracției din perioada similară a anului trecut, majorarea la un nivel considerabil, de două cifre, a dinamicii anuale a PIB.

Evoluții deosebit de dinamice se evidențiază în primele două luni din trimestrul II în comerțul cu amănuntul, în cel auto-moto și, mai ales, în sectorul serviciilor prestate populației, dar și în sfera construcțiilor și producției industriale, incluzând comenzile noi în industria prelucrătoare. În același timp, deficitul comercial și-a temperat ușor creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care majorarea consistentă a exporturilor, pe fondul revenirii puternice a economiilor europene, a devansat-o pe cea a importurilor de bunuri și servicii. Deficitul de cont curent și-a comprimat însă considerabil dinamica anuală, inclusiv cu aportul balanței veniturilor primare și al celei a veniturilor secundare, aceasta rămânând totuși superioară valorilor ei medii din 2019 și 2020.

Pe piața financiară, principalele cotații ale segmentului monetar interbancar s-au menținut relativ constante în iulie, la valori reprezentând minime ale ultimilor aproape 4 ani, în timp ce randamentele titlurilor de stat au consemnat creșteri modeste ori și-au accentuat ascensiunea în prima jumătate a lunii, pentru ca apoi să se stabilizeze la noile niveluri. Rata medie a dobânzii la creditele noi și-a prelungit în iunie trendul general descrescător, coborând astfel la o valoare foarte joasă din perspectivă istorică. Cursul de schimb leu/euro a rămas, totuși, cvasistabil în prima parte a lunii iulie, iar ulterior a cunoscut o ajustare descendentă graduală, în principal pe fondul unor evoluții interne de natură sezonieră.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să crească în iunie, ajungând la 11,2 %, de la 10,1% în luna mai, ca urmare a intensificării activității de creditare în monedă națională, inclusiv cu aportul sporit al programelor guvernamentale. Dinamica anuală a componentei în lei s-a mărit astfel la 16,6%, de la 15,4% în luna mai, iar ponderea acesteia în total a urcat în iunie la 71,1%.

În ședința de joi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția august 2021, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Actualul scenariu evidențiază o traiectorie mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflației pe parcursul următorilor doi ani, în condițiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent pe termen scurt și într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecției.

Astfel, creșterea consistentă în luna iulie a prețurilor produselor energetice – gaze naturale, energie electrică și combustibili -, cu o contribuție cumulată estimată de circa 1 punct procentual la creșterea anuală a IPC, împinge rata anuală a inflației în semestrul II 2021 peste valorile anticipate anterior, deasupra intervalului țintei, fiind de natură să amplifice și să prelungească impactul inflaționist tranzitoriu al factorilor pe partea ofertei. Totodată, în urma corecțiilor descendente din prima parte a anului 2022, antrenate de efecte de bază, rata anuală a inflației este anticipată să coboare , dar să și rămână marginal sub limita de sus a intervalului țintei, peste valorile previzionate în luna mai 2021, pe fondul creșterii la cote relativ mai ridicate a excedentului de cerere agregată, redeschis în devans în trimestrul I 2021.

Evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive asociate generează însă incertitudini și riscuri crescute la adresa actualelor previziuni, cel puțin în perspectivă apropiată, date fiind reluarea creșterii infectărilor pe plan intern și încetinirea puternică a ritmului vaccinării, precum și semnele emergenței unui nou val pandemic în Europa și pe alte continente, pe fondul răspândirii variantei mai contagioase de coronavirus (Delta).

Surse de incertitudini și riscuri rămân, de asemenea, conduita politicii fiscale și absorbția fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU. Din această perspectivă, importante sunt coordonatele preconizatei rectificări bugetare și strategia de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă, conform recomandărilor instituțiilor europene, precum și aprobarea de către CE a Planului național de redresare și reziliență. Consolidarea fiscală/bugetară este vitală pentru stabilitatea economică, pentru atenuarea impactului șocurilor inflaționiste.

Pe piața muncii, evoluțiile au continuat să se amelioreze, inclusiv în raport cu așteptările, dar persistă incertitudini legate de perspectiva apropiată a situației epidemiologice și de implicațiile sistării unor programe de sprijin guvernamental. Riscuri vin însă și din tendințele sincronizate de creștere a cotațiilor multor materii prime, de natură să accelereze inflația pe plan mondial.

În ședința de joi, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidității de pe piața monetară; totodată, a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu corespunzător țintei staționare de inflație de 2,5% ±1 punct procentual, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, și în condiții de protejare a stabilității financiare.

Mediafax

Source

2 COMENTARII

  1. Hi there, just became alert to your blog through Google, and found that it’s truly informative.
    I’m gonna watch out for brussels. I’ll be grateful if you
    continue this in future. A lot of people will
    be benefited from your writing. Cheers!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here