Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,46 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,26%, în această săptămâna, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu aproape 22%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 198,3 miliarde de lei în perioada 2 – 6 august 2021, de la 195,8 miliarde de lei consemnate în săptămâna 26 – 30 iulie 2021.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 93 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 119 milioane de lei, în perioada anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 2 august, când s-a consemnat un rulaj de 22,104 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 5 august, cu o valoare a tranzacţiilor de 14,011 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET a închis săptămâna la 11.828,27 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost şi în această săptămână cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 22,763 milioane de lei şi o creştere de preţ cu 3,21%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 17,842 milioane lei (-2,17%), urmate de acţiunile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 11,843 milioane de lei şi o scădere de preţ de 2,61%.
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Aerostar (+29,82%), Societatea de construcţii Napoca (+24,38%) şi Altur (+20%).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,46 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,26%, în această săptămâna, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu aproape 22%, în co…
Acţiunile Robinhood Markets (simbol bursier HOOD) au scăzut, joi, cu 28% la 50,97 dolari după ce unii dintre primii investitori ai companiei au vândut 97,88 de milioane de acţiuni din Clasa A, la mai puţin de …
Mai multe companii mari vor să-și atragă angajați înapoi la birou prin oferirea de mese gratuite, scrie Bloomberg. Este cazul băncii americane Goldman Sachs care oferă două mese pe zi și desert,…
Accesarea serviciilor profesionale de supraveghere şi investigaţie oferite de detectivi particulari garantează veridicitatea şi corectitudinea informaţiilor obţinute în cazul în care există incertitudini legate…
Chiar dacă nu este o denumire oficială, creditul până la salariu este un tip de credit la căutare mai ales de către persoanele cu venituri medii sau mici. Dacă și tu te numeri printre acestea, îți prezentăm un…
Industria nucleară din România adue 5,7 miliarde de euro la PIB și asigură 11.000 de locuri de muncă, cifră care poate ajunge la 20.000 datorită noilor proiecte din domeniu, arată Forumului Atomic…
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an. Rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) încheie primul semestru al anului 2021 cu o execuție bugetară de 84% din totalul de 5,62 miliarde de lei credite bugetare aprobate, aferente ace…
În primul semestru al anului, Ministerul Economiei a investit mai mulți bani în economie decât în ultimii 4 ani împreună. Este un record istoric, scrie pe Facebook ministrul Claudiu Năsui, într-o posta…
Opțiunile de călătorie actuale sunt destul de limitate de restricţiile impuse de situaţia pandemică. În această perioadă sunt preferate concediile în ţară în detrimentul vacanțelor prin Europa şi a city br…
În august 2016, Guvernul Cioloș adopta Ordonanța nr.18 privind amenajarea spațiului maritim românesc, iar în baza acestui act normativ trebuia realizat un cadastru al mării. Totul se făcea în cadrul proiectului…
Prima fază a proiectului gazoductului BRUA (conducta Bulgaria-România-Ungaria-Austria) a fost încheiată, realizându-se o economie de 21% față de valoarea scoasă la licitație, a anunțat realizatorul…
Pe fondul unei exuberanţe la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pe care nimeni nu o aştepta, cu câteva listări pe săptămână, Ziarul Financiar lansează „ZF Indexul milionarilor la Bursă“, un proiect…
ventolin buy: Buy Albuterol for nebulizer online – ventolin buy canada
ventolin price in india
can you buy prednisone online uk: online prednisone – 400 mg prednisone
neurontin 400 mg capsule: neurontin cream – where to buy neurontin
pharmacies in mexico that ship to usa: mexican pharma – mexico pharmacies prescription drugs
mexican drugstore online: mexican pharmaceuticals online – mexico drug stores pharmacies