Bursa de la Bucureşti a câştigat 3,5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

0
244

Bursa de la Bucureşti a câştigat 3,5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 3,55 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,87%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 18,07%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 192,633 miliarde de lei, în perioada 10 – 14 mai, de la 189,082 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 177,815 milioane de lei, faţă de 150,595 milioane de lei, în perioada 3 – 7 aprilie.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 10 mai, când s-au consemnat 56,25 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 12 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 24,93 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 42,78 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 0,19%.

În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 31,83 milioane lei şi o creştere de 4,88% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 27,57 milioane de lei (-5,41%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile COS Târgovişte (+23,85%), Carbochim (+14,29%) şi Comcm Constanţa (+13,45%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Artego, care au înregistrat un declin de 7,27%, urmate de cele ale OMV Petrom (-5,41%) şi ale SSIF BRK Financial Group (-5,20%). AGERPRES

Bursa de la Bucureşti a câştigat 3,5 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 3,55 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,87%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 18,07%, în…

România, pe locul 2 în UE la ovine și caprine

La efectivele de ovine şi caprine România se situează pe locul doi în rândul statelor membre UE după Spania. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul doi din cele…

De ce să apelezi la o firmă pentru repatriere decedaţi

Într-o societate modernă în care din ce în ce mai mulţi romani pleacă la muncă în străinătate sau pentru a-şi petrece vacanţele şi concediile departe de casă, nu este un lucru neobişnuit ca o parte dintre…

Echipamentele HoReCa – succesul unei afaceri prospere

Echipamente HoReCa – de ce ai nevoie de ele cum te ajută să îți îmbunătățești afacerea. Este cunoscut faptul că în orice domeniu ai activa, atât timp cât lucrezi cu persoane calificate, vei avea și…

Peste 50.000 de români s-au înscris deja în programul „Rabla pentru electrocasnice”

Peste 50.000 de români s-au înscris, până la ora 15.00, în aplicația „Rabla pentru electrocasnice”, programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai…

Deficitul de cont curent al balanței de plăți a crescut cu 156% în primul trimestru din 2021

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,549 miliarde euro în primul trimestru din 2021, comparativ cu 990 milioane euro în aceeași perioadă din anul trecut, anunță Banca Națională a…

BNR prognozează o inflație mai mare decât estimase anterior

BNR prognozează o nflație mai mare față de cea estmată anteror, ajungând la 4,1% în decembrie 2021, cu 0,7% mai mare decât anticpase în luna martie.  „Rata anuală a inflaţiei se va înscrie pe o…

Volumul lucrăriilor în construcții a crescut cu 1,2% de la începutul anului

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 1,2%, iar ca serie ajustată a scăzut cu 1,2%, în primul trimestru din 2021, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, arată datele…

Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au crescut cu 17,4% în primul trimestru din 2021

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut cu 17,4%, ca serie brută, în primul trimestru al anului, față de perioada…

Un nou producător autohton de vinuri se listează pe bursă

Producătorul de vinuri organice Vifrana este tranzacționat, de astăzi, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul BIOW. Compania a fost…

45% dintre români vor să-și schimbe locul de muncă după pandemie

Aproximativ 45% dintre români vor să îşi schimbe locul de muncă după pandemie. Cele mai mari șanse pentru găsirea unui post disponibil au programatorii, specialiştii şi muncitorii calificaţi, arată un…

CE Oltenia a plătit o sumă exorbitantă pentru certificatele de emisii de carbon

Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) a plătit un miliard de euro pentru certificatele de emisii de carbon, potrivit Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea, membru în directoratul companiei. “Avem nevoie de ajutor…

Profitul net individual al BVB a scăzut cu 42% în primul trimestru din 2021

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat un profit net individual de 2,16 milioane de lei în primul trimestru dn acest an, cu 42% mai mic față de perioada similară din 2020, când s-a…

Românii folosesc mai mult smartphonurile în perioada pandemiei

Circa 68,3% dintre români folosesc mai mult smartphonurile față de perioada dinainte de pandemia de COVID-19 și spun că aplicațiile le-au influențat obiceiurile de consum, arată datele Barometrului…

Scumpiri în lanț. Produsele la care prețurile vor fi mai mari

Produsele care s-au scumpit cel mai mult, în luna aprilie 2021, sunt energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică, raportat la aceeași perioadă din 2020. S-au ieftinit însă bil…

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here