Bursele de pe Wall Street la noi maxime, după datele solide din luna iunie

0
234

Bursele de pe Wall Street la noi maxime, după datele solide din luna iunie

Bursele de pe Wall Street au urcat la noi maxime, S&P pentru a șaptea zi la rînd, după ce datele privind locurile de muncă din iunie au indicat creșteri ale numărului de noi angajări, pe fondul unei slăbiciuni pe piața muncii, care va împiedica Rezerva Federală să crească dobînzile, conform Reuters.

Cei trei indici majori din SUA – S&P, Dow și Nasdaq – au închis vineri la niveluri record. Seria a fost cea mai lungă perioadă de închideri record consecutiv din iunie 1997, potrivit S&P Dow Jones Indices.

Raportul privind ocuparea forței de muncă al Departamentului Muncii a arătat că 850.000 de noi locuri de muncă luna trecută au apărut, peste estimări, însă totalul este cu 6,8 milioane posturi sub vârful din februarie 2020.

Companiile din tehnologie au condus creșterile, în timp ce randamentul obligațiunilor Trezoreriei SUA pe 10 ani a scăzut la 1,431%.

Investitorii s-au temut de o recuperare mai puternică și de perspectiva creșterii inflației, care ar putea obliga Fed să își reducă sprijinul și să crească ratele, afectând acțiunile din tehnologie.

Dow Jones Industrial Average a crescut cu 152,82 puncte, sau 0,44%, la 34.786,35, S&P 500 a câștigat 32,4 puncte, sau 0,75%, la 4.352,34, iar Nasdaq Composite a adăugat 116,95 puncte sau 0,81%, până la 14.639,33.

În săptămâna care se încheie, S&P a crescut cu 1,7%, Dow a adăugat 1,0%, iar NASDAQ a câștigat 1,9%.

(sursa: Mediafax)

Preţurile pe burse ale unor materii prime au început să scadă

Preţurile unor materii prime, de la porumb, grâu şi soia la petrol şi cherestea sunt în scădere pe pieţele internaţionale pe fondul dorinței Chinei de a calma boom-ul din acest sector şi al aprecierii…

Bursele de pe Wall Street la noi maxime, după datele solide din luna iunie

Bursele de pe Wall Street au urcat la noi maxime, S&P pentru a șaptea zi la rînd, după ce datele privind locurile de muncă din iunie au indicat creșteri ale numărului de noi angajări, pe fondul unei…

Ministerul Finanțelor a crescut plafoanele și a prelungit valabilitatea Programului IMM Invest

Comisia Europeanã a aprobat solicitarea Ministerul Finanțelor, adresatã în baza Cadrului temporar pentru mãsuri de ajutor de stat, de a prelungi programul IMM Invest România și subprogramul Agro IMM Invest, încep…

Acțiunile Rompetrol Rafinare, operatorul Petromidia, scad la BVB

Acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC), operator al rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, au înregistrat scăderi vineri, după anunțul exploziei de la Năvodari, iar volumul tranzacțiilor este de…

(P) Performanța în afaceri, în 5 pași
Galerie Foto O afacere eficientă, profitabilă este visul oricărui antreprenor. De la dorință la realitate însă, drumul e adesea complicat, plin de neprevăzut. Ar fi de-a dreptul fantastic dacă ar exista o hartă a…

Șerpăria de la COS Târgoviște, o poveste de groază a destructurării programate
Galerie Foto România rămâne fără unul dintre cele mai importante combinate metalurgice. Nu mai producem și nu mai exportăm fier și oțeluri speciale, ci importăm marfă de proastă calitate, la preț mult mai mare. În…

APM Tulcea vrea minerit cu explozibil în situl Natura 2000-Munții Măcin
Galerie Foto Câteva sute de locuitori ai comunei Greci au reclamat președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), George Gârbacea, faptul că la Tulcea se pregătește autorizarea deschiderii unei…

Cristina Chiriac, la Parlamentul Austriac: ”Învățământul profesional: oportunitate, nu inconvenient”

Semnatarii „Pactului pentru Educație Antreprenorială”, Cristina Chiriac – Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Franck Neel – Președintele Federației Naționale pentru…

Tranzacție importantă pe piața jocurilor de noroc din România

MaxBet România, cel mai important jucător din industria românească a jocurilor de noroc, cu o cifră anuală de afaceri de peste 100 de milioane de euro, anunță demararea unei etape de dezvoltare și creștere…

La Odobești, drumul vinului se va opri direct în stele
Galerie Foto După ce le-a făcut odobeștenilor bulevarde largi, le-a racordat la rețeaua de apă-canal locuințele, a renovat blocurile și clădirile unde funcționează instituțiile publice ale urbei, într-un cuvânt, le-a…

Schema de ajutor pentru Horeca: 2.000 de aplicații au fost finalizate în platforma de înscriere

Ministerul Economiei a anunțat că până miercuri după-amiază au fost finalizate 2.000 de aplicații în platforma de înscriere pentru schema de ajutor de stat pentru Horeca. „Schema HoReca – ajutor de stat de…

Sfaturi privind alegerea  unui elevator auto

Vrei să îți deschizi un atelier auto? Ei bine, trebuie să știi că unul dintre cele mai importante echipamente din orice atelier auto este elevatorul auto. Alegerea unui elevator auto potrivit va ajuta la…

Care sunt avantajele oferite de marketingul online?

Ești și tu interesat de marketing online? Compania pe care o deții are nevoie de o strategie eficientă? Ai nevoie de servicii de optimizare SEO care să se poată plia pe obiectivele tale de business și pe…

3 sfaturi pentru alegerea carotei de beton

Carota este un instrument indispensabil atunci când dorești să găurești diferite tipuri de materiale pentru a monta țevi în pereți, a instala guri de scurgere sau a monta diferite accesorii. Aceasta are formă ci…

Îngrijorările băncilor centrale 

Revenirea din această criză atipică aduce diferite temeri băncilor centrale ale marilor economii. Inflaţia dă fiori Bundesbank, banca Germaniei, care a avertizat cu privire la creşterea preţurilor energiei,…

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here