BURSELE LUMII Pieţele din Europa cresc datorită sectorului minier

0
239

Bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul avansului dn sectorul minier. Investitorii din regiune au fost atenţi şi la raportările financiare ale companiilor.

London Stock Exchange

– Acţiunile companiei miniere BHP Group Plc au crescut cu 4%, la 2.284 pence la ora 15.37, cele ale Rio Tinto Plc – cu 3,3%, la 6.321 pence, pe fondul avansului preţului cuprului.

– În acelaşi domeniu, titlurile Anglo American Plc au câştigat 4,8%, ajungând la 3.226 pence la ora 15.38.

– Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,4%, la 7.021,45 puncte la ora 15.39.

Euronext Paris

– Titlurile Total SA au înregistrat un avans de 3,3%, la 38,90 euro la ora 16.25, deşi ziarul Le Monde scrie că un aranjament financiar în jurul unui gazoduct exploatat de Total în Myanmar i-ar fi permis companiei petroliere franceze să dirijeze de ani de zile sute de milioane de dolari din vânzările de gaz direct către militarii din această ţară, în detrimentul statului.

– Acţiunile alianţei auto italo-franceze Stellantis NV au urcat cu 5,8%, la 14,71 euro la ora 16.28, după ce aceasta a raportat venituri peste aşteptări pentru primul trimestru din anul curent.

– Indicele CAC 40 a crescut cu 1,1%, la 6.322,39 puncte la ora 16.29.

Deutsche Börse

– Acţiunile casei de modă germane Hugo Boss AG au urcat cu 6,9%, la 40,59 euro la ora 16.27. Compania a informat că vânzările sale din primele trei luni din 2021 aproape s-au dublat în China continentală.

– Indicele DAX a crescut cu 1,7%, la 15.110,85 puncte la ora 16.30.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au urcat ieri dimineaţă, în condiţiile în care au fost publicate unele date pozitive privind evoluţia pieţei muncii americane.

– În acest context, titlurile lanţului de magazine Walmart Inc. s-au apreciat cu 0,1%, la 140,95 dolari la ora locală 10.29, cele ale Sears Holdings Corp. – cu 2%, la 0,26 dolari.

– Acţiunile platformei de socializare Twitter Inc. au coborât cu 0,8%, la 54 dolari la ora 10.30. Twitter pregăteşte terenul pentru primele sale servicii pe bază de abonament, achiziţionând o tehnologie care va ajuta compania în acest sens. Astfel, Twitter a cumpărat Scroll, un serviciu care elimină reclamele de pe site-uri, pentru a vinde acces la conţinutul acestora pe baza unui abonament lunar.

– Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,1%, la 34.085,17 puncte la ora 10.31, S&P 500 a urcat cu 0,1%, la 4.169,33.

Nasdaq

– Acţiunile gigantului Apple Inc. s-au apreciat cu 1,3%, la 129,51 dolari la ora 10.33, cele ale reţelei de socializare Facebook Inc. – cu 0,2%, la 319,03 dolari, în condiţiile în care sectorul tehnologic s-a redresat după pierderile de marţi.

– În acelaşi domeniu, titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, au înregistrat un avans de 1%, la 2.329,81 dolari la ora 10.34, cele ale gigantului comerţului online Amazon.com Inc., de 0,2%, la 3.318,07 dolari.

– Indicele Nasdaq Composite s-a apreciat cu 0,3%, la 13.676,58 puncte la ora 10.35.

Sydney Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs mixt şi ieri, în condiţiile în care investitorii au temeri legate de redresarea economică viitoare.

– Titlurile Commonwealth Bank of Australia s-au apreciat cu 2,5%, la 92,72 dolari australieni, cele ale Westpac Banking Corp. au coborât cu 0,1%, la 25,96 dolari australieni. În ziua precedentă, The Reserve Bank of Australia (banca centrală australiană) a decis să păstreze dobânda de politică monetară la recordul minim istoric de 0,1%.

– În acelaşi sector, acţiunile National Australia Bank Ltd. au urcat cu 0,4%, la 27,37 dolari australieni, cele ale Australia & New Zealand Banking Group Ltd. au coborât cu 3,2%, la 27,90 dolari australieni.

– Titlurile companiei miniere Evolution Mining Ltd. au pierdut 1,3%, atingând 4,67 dolari australieni, cele ale Newcrest Mining Ltd. s-au depreciat cu 1%, la 26,39 dolari australieni, după declinul de marţi al cotaţiilor aurului.

– Acţiunile companiei tehnologice Appen Ltd. au scăzut cu 1,3%, la 14,74 dolari australieni, cele ale Afterpay Ltd. – cu 3,5%, la 106,96 dolari australieni, pe fondul presiunilor de vânzare a titlurilor din domeniu. În acest context, acţiunile WiseTech Global Ltd. au pierdut 2,2%, atingând 29,37 dolari australieni.

– Indicele S&P/ASX 200 s-a apreciat cu 0,4%, la 7.095,80 puncte.

Bursele din China, Coreea de Sud şi Japonia au fost închise ieri (sărbători naţionale).

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here