BVB Corecţia OMV Petrom trage BET în teritoriul negativ

0
32

Indicele BET, reperul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a încheiat şedinţă de tranzacţionare de ieri la 11.616,88 puncte, în scădere cu 1,24% faţă de închiderea de miercuri, pe fondul corecţiei ex-dividend de 7,4% a acţiunilor OMV Petrom (SNP), într-o sesiune în care valoarea tranzacţiilor a urcat la 47,15 milioane de lei.

Acţiunile SNP au coborât până la 0,4380 lei/titlu după ce au deschis şedinţa la 0,4270 lei, pe fondul unui rulaj de 7,79 milioane de lei, cea mai ridicată valoare tranzacţionată a şedinţei bursiere. Prin piaţa “deal” nu a fost realizată ieri nicio nouă tranzacţie, iar tranzacţii în valoare de circa 6,17 milioane de lei au venit din piaţa AeRO.

A doua cea mai mare scădere a zilei din rândul componentelor BET a fost înregistrată de acţiunile operatorului BVB, Bursa de Valori Bucureşti (3,41%), care a raportat ieri o scădere a profitului net de 52% după primele trei luni 2021 comparativ cu primele trei luni din 2020. Pe de altă parte, acţiunile MedLife au crescut puternic pe fondul raportării unei creşteri anuale a profitului net după trimestrul întâi din acest an cu 461,9%. De menţionat că numeroase companii de pe segmentul principal de la BVB vor publica astăzi rezultatele financiare pentru primele trei luni ale anului.

Peste Ocean, indicii bursieri marcau o revenire după trei zile de vânzări puternice, toţi cei trei indici principali (DOW, S&P, NASDAQ) înregistrând avansuri de peste un procent la ora redactării. Indicii europeni principali au înregistrat de asemenea reveniri puternice pe parcursul şedinţei bursiere de ieri şi indicii DAX şi CAC 40 au revenit în teritoriul pozitiv după deschiderea sesiunii de pe Wall Street.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction notează: “Indicii BVB au înregistrat scăderi în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Ziua de ex-date dividend de la OMV Petrom a adus o corecţie semnificativă a indicilor. BET-NG a înregistrat cea mai mare scădere cu o evoluţie de -2,46%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 9,5 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă. OMV Petrom se mentine în topul lichidităţii cu un rulaj de 7,79 milioane lei. Din indicele BET, doar patru emitenţi s-au apreciat în şedinta de astăzi (n.r. ieri), dintre care remarcăm avansul emitenţilor Medlife (M) +4,18% şi Alro (ALR) +2,82%. La polul opus, cele mai mare scăderi au fost inregistrate de SNP -7,40% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) -3,41%”.

În piaţa “regular”, topul lichidităţii a fost condus deci de acţiunile SNP, în timp ce pe locul secund s-au situate acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au înregistrat o scădere minoră de 0,11% la 1,8160 lei/titlu, evoluţie venită pe fondul unui rulaj de 5,89 milioane de lei.

Titlurile MedLife (M), care se situează pe treapta a treia a topului lichidităţii, după FP, s-au apreciat cu 4,18%, până la 12,45 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 3,82 milioane de lei.

Pe locul al patrulea în acest clasament se găsesc acţiunile Nuclearelectrica (SNN), a căror cotaţie a urcat cu 0,71%, la 28,4 de lei, valoarea transferată cu titlurile producătorului de energie fiind de 2,54 milioane de lei.

Indicele compozit BET Plus, a scăzut cu 1,19%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,53%. Totodată, indicele SIF-urilor şi al FP, BET-FI, a scăzut ieri cu 0,43%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. “Condmag” (COMI): +10,00%

2. “Aages” (AAG): +8,44%

3. “MedLife” (M): +4,18%

4. “Bermas” (BRM): +3,33%

5. “Alro” (ALR): +2,82%

 Topul celor mai mari scăderi

1. “Artego” (ARTE): -11,30%

2. “OMV Petrom” (SNP): -7,40%

3. “Bursa de Valori Bucureşti” (BVB): -3,41%

4. “Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): -2,72%

5. “Compa” (CMP): -2,54%

Source