Timp de peste două săptămâni, în perioada 4 – 20 februarie, Televiziunea Română transmite în direct şi înregistrat Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022. Telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 şi TVR 2 evoluţia sportivilor români calificaţi la JO, dar şi competiţii de patinaj artistic, schi alpin, sărituri cu schiurile, hochei, curse spectaculoase de short-track, curling, snowboard.
“Sănătate-Bucurie-Energie” este sloganul ștafetei care a început pe 2 februarie cu o ceremonie la Parcul Olimpic din Beijing, la care au participat peste 300 de sportivi, studenți, voluntari și rezidenți ai comunității. Peste 1.000 de persoane poartă torţa olimpică prin diferite locuri care vor găzdui întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice, la Beijing şi în oraşul vecin Zhangjiakou, înaintea ceremoniei de deschidere, care va avea loc pe Stadionul Olimpic, celebrul “Cuib de pasăre”.
Flacăra olimpică a sosit joi dimineaţă la Badaling, una dintre secţiunile Marelui Zid, cea mai apropiată de Beijing (75 km). Actorul de filme de arte marţiale Jackie Chan, originar din Hong Kong, care a participat şi la ştafeta din 2008, la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, a fost unul dintre purtătorii torţei olimpice.
Telespectatorii TVR 1 vor putea urmări Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022 vineri, 4 februarie, în direct, de la ora 14.00. Comentează jurnaliştii TVR Monica Bucur şi Sorin Hobana.
Din cauza restricțiilor impuse de China pentru combaterea răspândirii Covid-19, la ceremonia de deschidere şi la competiţii vor participa doar grupuri selectate de invitați locali, iar Comitetul Internațional Olimpic (CIO) speră ca tribunele să fie ocupate la cel puțin 30% din capacitate.
Zhang Yimou, regizorul Ceremoniei de deschidere a JO Beijing 2022, a fost cel care a semnat regia şi pentru spectacolul de deschidere a JO Beijing 2008. El a declarat că ceremonia va fi diferită de cea organizată acum 14 ani, flacăra olimpică urmând să fie aprinsă într-o manieră “fără precedent în cei peste 100 de ani de Jocuri Olimpice”. Spectacolul festivităţii de deschidere va fi realizat cu 4.000 de persone, faţă de 15.000, câte au fost implicate la ediţia din 2008.
Danemarca, Australia, Belgia, Marea Britanie, Canada, Lituania, Noua Zeelandă şi SUA vor boicota diplomatic JO Beijing din cauza nerespectării drepturilor omului în China, în timp ce Vladimir Putin şi Albert de Monaco au declarat că vor participa la ceremonia de deschidere.
Cei mai buni atleţi ai lumii la sporturi de iarnă ne vor încânta cu determinarea şi performanţele lor şi ne vor aminti că, indiferent unde ne aflăm sau ce limbă vorbim, suntem mai puternici împreună.
Românii sunt conectaţi la ritmul şi frumuseţea sporturilor de iarnă prin intermediul Televiziunii Române, official broadcaster Beijing 2022, care asigură, în acest an, transmisiuni directe şi înregistrări de la Jocurile Olimpice, pe posturile sale principale – TVR 1 şi TVR 2. TVR Moldova este official broadcaster al transmisiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.