Certinvest şi European Food Group au redus semnificativ folosirea combustibililor fosili în favoarea alternativelor sustenabile

0
201

Arderea combustibililor fosili precum cărbunele şi petrolul produce gaze cu efect de seră care captează radiaţiile solare din atmosferă şi care au determinat, astfel, criza climatică globală. Expunerea la poluarea cu combustibili fosili are impact negativ asupra sănătăţii generale şi ameninţă capacitatea oamenilor de a trăi în condiţii normale. Pentru e elimina aceste riscuri, Certinvest si European Food tocmai au finalizat un plan de investiţii care a avut ca obiectiv utilizarea în proporţie de 100% a biomasei pentru producţia de abur necesară pentru majoritatea proceselor tehnologice, renunţând astfel la folosirea combustibililor fosili, conform unui comunicat remis redacţiei.

Mai mult decât atât, s-a investit semnificativ în producţia de energie din surse regenerabile. Aceasta captează energia solară cu panouri solare termice pentru a încălzi apa necesară în procesele tehnologice şi prospectează pe viitor captarea energiei geotermale disponibile în zona Ştei.

O atenţie deosebită a fost acordată randamentelor energetice prin utilizarea de recuperatoare de caldură din gazele arse şi prin recuperarea integrală a condensatului rezultat în urma proceselor de transfer de caldură. Halele de producţie European Food Group au fost izolate suplimentar prin montarea de tavane modulare termoizolate, acţiune prin care compania a reuşit să reducă semnificativ pierderile energetice. De asemenea, încalzirea şi răcirea halelor se realizează cu un sistem integrat de climatizare de înaltă eficienţă care recuperează căldura din aerul evacuat şi o cedează în aerul proaspăt. Căldura necesară iarna este produsă cu biomasă, iar agentul termic pentru frig în sezonul cald este generat cu răcitoare de înaltă eficienţă.

Totodată, menţinerea temperaturilor în reţelele de stocare şi transport a umpluturilor şi glazurilor se face cu consum energetic minim, iar soluţia o reprezintă utilizarea unui sistem cu pompe de caldură. În plus sistemul este autonom şi permite evitarea pornirii cazanelor de mare capacitate în weekend. Consumul de energie electrică a fost redus şi el prin înlocuirea corpurilor de iluminat convenţionale cu cele LED mult mai eficiente energetic, atât pentru iluminatul exterior cât şi pentru cel interior. Toate aceste investiţii au adus un plus de sustenabilitate afacerii şi au crescut nivelul de competitivitate datorită costurilor energetice foarte reduse.

Grupul Interguvernamental privind schimbările climatice, format din 1.300 de experţi ştiinţifici independenţi din ţări din întreaga lume sub auspiciile Naţiunilor Unite, a concluzionat într-un raport recent că există o probabilitate de peste 95% ca activităţile umane din ultimii 50 de ani să fi încălzit planeta. Şi, deşi agricultura UE este singurul sector agricol major din lume care şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră (cu 20 % faţă de 1990), ea este în continuare responsabilă pentru aproximativ 10% dintre aceste emisii. Împreună cu producţia, prelucrarea, ambalarea şi transportul, sectorul alimentar este unul dintre principalii factori determinanţi ai schimbărilor climatice.

Noile strategii ale UE prevăd, însă, o schimbare în modul de producţie, cumpărare şi consum de alimente pentru a îmbunătăţi amprenta de mediu şi a contribui la atenuarea schimbărilor climatice, protejând, în acelaşi timp, mijloacele de trai ale tuturor actorilor economici din lanţul alimentar.

În conformitate cu strategiile UE, European Food Group, având drept unul din principalii acţionari pe domnul Ioan Micula, îşi ghidează modelul de afaceri către o zona sustenabilă, având ca obiectiv principal producţia de alimente cu un gust deosebit şi calităţi nutriţionale benefice, dar cu un impact minim asupra mediului ambiant.

În ceea ce priveşte grija acordată mediului înconjurător, societatea a investit în numeroase proiecte care reduc semnificativ impactul negativ asupra acestuia:

Utilizează în mod responsabil sursele de apa, realizează potabilizarea cu tehnologii performante, fără pierderi şi fără utilizarea de chimicale toxice într-o staţie proprie de tartare. Investiţiile făcute au asigurat independenţa faţă de sistemul local de furnizare a apei potabil, dar în acelaşi timp au evitat un blocaj al sistemului local;

Tratarea apelor uzate se realizează într-o staţie complet automatizată de tartare care asigură toate cerinţele normativului de ape uzate NTPA 002;

Este asigurată colectarea selectivă a deşeurilor în toate sectoarele fabricii, iar deşeurile reciclabile sunt valorificate prin reciclatori autorizaţi;

A fost înlocuit tot parcul de stivuitoare acţionate cu motoare termice cu stivuitoare electrice care utilizează ultima tehnologie disponibilă. S-au redus astfel atât consumurile energetice cât şi emisiile de gaze;

Conform unui sondaj global realizat în 2020 de către firma de consultanţă Accenture, se pare că şi preferinţele consumatorlor au evoluat în această perioadă, 60% raportând că fac cumpărături mai ecologice, durabile sau etice de la începutul pandemiei, iar 9 din 10 vor continua să facă acest lucru.

Studiile arată că populaţia globală este în creştere şi se aşteaptă ca cererea de alimente să crească cu 60% până în 2050, astfel încât măsurile luate de companii pentru a reduce consumul de energie neregenerabilă, a folosi rentabil sursele de apă şi de a reduce factorii poluanţi, devin un model de bună practică şi responsabilitate.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here