China afirmă că motivul conflictului din Israel este and #39; and #39;nedreptatea and #39; and #39; împotriva palestinienilor

0
52

Ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat vineri că motivul conflictului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas este “nedreptatea istorică” împotriva palestinienilor, relatează Agerpres.

“Rădăcina acestei probleme constă în amânarea îndelungată a realizării aspiraţiei Palestinei privind crearea unui stat independent şi în faptul că nedreptatea istorică suferită de poporul palestinian nu a fost corectată”, a spus Wang Yi după o întrevedere, la Beijing, cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Ministrul chinez de externe a anunţat că Beijingul va oferi asistenţă umanitară Fâşiei Gaza prin canalele ONU şi a subliniat că soluţia a “două state” este singura viabilă pe termen lung pentru Orientul Mijlociu, relatează EFE.

“Ambele părţi, israelienii şi palestinienii, au dreptul de a avea un stat. Israelul a obţinut o garanţie pentru supravieţuirea sa, însă cui îi pasă de palestinieni? Este o naţiune fără casă. Soluţia a două state presupune construirea unuia pentru Palestina, iar aceasta este modalitatea de a avea pace şi securitate pentru ambele”, a mai spus şeful diplomaţiei chineze.

Wang Yi a adăugat că Bejingul condamnă “orice acţiune care dăunează civililor” şi că “prioritatea acum este protejarea civililor şi încheierea conflictului cât mai curând posibil, înainte ca acesta să se agraveze şi mai mult”.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here