Sambata, 13 Noiembrie 2021, ora 00:30
92 citiri
În cadrul unei convorbiri telefonice avută joi, 11 noiembrie 2021, Vladimir Putin, s-a plâns Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, de anumite acțiuni destabilizatoare cu care se confruntă Rusia. Aceasta se întâmplă în Marea Neagră, unde liderul de la Kremlin susține că există activități provocatoare din partea forțelor armate ale Statelor Unite și ale alianței NATO.
Opiniile președintelui Rusiei vin în contextul în care săptămâna asta, nava de război Mount Whitney și distrugătorul Porter al Statelor Unite patrulează în Marea Neagră, iar luni au intrat în portul Batumi din Georgia, potrivit agenției de știri Anadolu.
Moscova consideră manevrele NATO din Marea Neagră ca pe o provocare și care au drept scop stimularea tensiunile din regiune și o continuare a politicii occidentale de izola Rusia, pe plan internațional.
În plus, Putin și Merkel au vorbit și despre situația încordată de la granița dintre Belarus și statele membre ale Uniunii Europene. ”Discuția asupra situației de la frontierele Belarusului cu țările UE a fost continuată. S-a confirmat importanța soluționării timpurii a crizei acute a migrației care a apărut, în conformitate cu standardele internaționale umanitare”, se arată în comunicatul Kremlinului.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus la rândul său președintelui rus Vladimir Putin că situația actuală de la granița dintre Berlarus și Polonia a fost cauzată de acțiunile autorităților de la Minsk.
Putin a reiterat cerința ca Uniunea Europeană să restabilească dialogul cu Belarus, pentru a putea rezolva problema migranților. Merkel a descris situația ca una ”inumană și inacceptabilă”.
Conversația dintre Merkel și Putin a avut loc la două zile după ce prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, l-a acuzat pe Putin că ar fi ”creierul” din spatele crizei migranților din Belarus, o acuzație pe care Kremlinul a catalogat-o drept ”inacceptabilă”, conform Arirang.
Citeste si: