CNAIR prelungește termenul de depunere a ofertelor pentru o secțiune din autostrada Sibiu – Pitești

27
323

CNAIR prelungește termenul de depunere a ofertelor pentru o secțiune din autostrada Sibiu – Pitești

CNAIR a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică proiectare și execuție “Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2: Boița – Cornetu”, până la data de 20.10.2021, ora 15:00.

La termenul de 20.10.2021 vor depune oferte doar cele 6 firme precalificate de CNAIR în etapa 1 a acestei proceduri de licitație restrânsă.

Prelungirea a fost acordată ca urmare a solicitărilor primite cu privire la decalarea termenului pentru depunerea ofertelor, astfel încât aceasta să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare aduse deja la cunoștință operatorilor economici prin clarificările publicate. CNAIR are în vedere asigurarea unei maturități a ofertelor ce vor fi depuse raportat la complexitatea obiectivului de investiție.

Mediafax

Protestul cu 100 de TIR-uri în fața Guvernului s-a amânat, după negocierile care au avut loc astăzi

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță decizia tuturor transportatorilor de a amâna participarea la  manifestația programată pentru mâine, miercuri, 29 se…

Prețuri umflate la reparațiile auto. Consiliul Concurenței investighează posibile înțelegeri

Consiliul Concurenţei s-a autosesizat privind modul în care se stabilesc preţurile, discounturile şi cum sunt efectuate tranzacţiile în sectorul serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, fapt…

CNAIR prelungește termenul de depunere a ofertelor pentru o secțiune din autostrada Sibiu – Pitești

CNAIR a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică proiectare și execuție “Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2: Boița – Cornetu”, până la data de 20.10.2021,…

(P) Se apropie marile reduceri online! Cum să ai bani pregătiți pentru a profita de oferte?

Lunile noiembrie și decembrie aduc de obicei cele mai ample campanii promoționale în retailul online. Poate fi extrem de avantajos să faci în această perioadă din an cumpărături diverse, inclusiv pentru bunuri d…

Situația pe piața liberă de electricitate. Câți consumatori casnici au ales ofertele concurențiale

După primul semestru al acestui an, jumătate din consumul casnic de energie electrică a fost realizat pe segmentul concurenţial al pieţei, prin urmare consu­matorii care au ales o ofertă din piaţa de pr…

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească. La ce valoare a ajuns

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei acordate înainte de luna mai 2019, a crescut marţi la 1,69%, de la 1,67% luni şi 1,65% vineri. În…

Ai nevoie de utilaje de construcţii? Iată ce trebuie să ştii despre acestea

În ultimii ani, mai precis în ultimii 10 ani, sectorul construcţiilor din România, a înregistrat un avans notabil. Iar faptul că se construieşte din ce în ce mai mult şi mai ales că se construieşte cu simţ…

Serele de legume – o afacere profitabilă

Pentru că tot mai mulți oameni își doresc să mănânce bio sau legume crescute cât mai natural, tot mai mulți antreprenori pornesc o afacere în domeniul legumiculturii, dacă își permit. Dar ce anume trebuie s

Estimări economice SUMBRE. Ce se va întâmpla cu inflația, defictul bugetar și datoria publică

Deficitul bugetar se estimează că va ajunge la 6,8% din PIB în acest an și datoria publică la 53% din PIB în următoarele 12 luni, arată CFA România. Totodată, valoarea medie a anticipaţiilor privind…

Ce spune Virgil Popescu despre scumpirea energiei. Motivele creșterii prețurilor

Piețele externe, certificatele CO2, problemele cu vântul, precum și revenirea economică, care a dus la creșterea cererii de electrictate și gaze, sunt factorii care au dus la creșterea prețului energiei, a declar…

Leul câștigă teren în fața euro, dar pierde teren cu dolarul american

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9488 lei, în scădere cu 0,03 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9491…

Romgaz vrea să împrumute 350 de milioane de euro pentru proiectul din Marea Neagră

Compania națională Romgaz vrea să împrumute 350 de milioane de euro printr-un credit sindicalizat de pe piaţa bancară pentru a cumpăra de la Exxon participaţia gigantului american din proiectul de gaze cu…

Creșteri la BVB. Cele mai ilichide 19 acțiuni și dividendele au înregistrat un avans de peste 33%

Indicele local BET-TR, care reflectă evoluţia celor mai lichide 19 acţiuni listate la BVB şi dividendele distribuite de acestea, înregistrează o creştere de 33,5% de la începutul acestui an, la un maxim istoric…

„Formula Black-Scholes”, bomba care a copt criza financiară din 2007
Galerie Foto Teoria riscului ca filosofie exhaustivă a afacerilor a fost vândută pe Wall Street de un singur om, în anul 1982. Robert Dall citise în prealabil scrierile a doi economiști de la Harvard: Fischer Black și Myron Sc…

Consumatorul vulnerabil, salvat cu un formular de 14 pagini şi cu condiţia să nu muncească
Galerie Foto Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică normele de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil de energie care se va aplica începând cu data de 1 noiembrie. Principalele măsuri de sprijin în scopul prevenirii…

Source

27 COMENTARII

  1. Have you ever thought about creating an ebook or guest authoring on other websites? I have a blog based upon on the same topics you discuss and would love to have you share some stories/information. I know my viewers would value your work. If you are even remotely interested, feel free to send me an email.

  2. Excellent website you have here but I was wondering if you knew of any message boards that cover the same topics discussed in this article? I’d really love to be a part of group where I can get feedback from other experienced people that share the same interest. If you have any suggestions, please let me know. Bless you!

  3. This design is incredible! You certainly know how to keep a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost…HaHa!) Excellent job. I really loved what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool!

  4. I have been exploring for a bit for any high quality articles or blog posts on this kind of area . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this site. Reading this info So i’m happy to convey that I’ve a very good uncanny feeling I discovered just what I needed. I most certainly will make sure to don’t forget this web site and give it a glance regularly.

  5. Have you ever thought about publishing an e-book or guest authoring on other websites? I have a blog based upon on the same topics you discuss and would love to have you share some stories/information. I know my readers would value your work. If you’re even remotely interested, feel free to send me an e-mail.

  6. Hey there would you mind letting me know which web host you’re working with? I’ve loaded your blog in 3 different browsers and I must say this blog loads a lot faster then most. Can you suggest a good hosting provider at a fair price? Thanks, I appreciate it!

  7. I am really enjoying the theme/design of your site. Do you ever run into any internet browser compatibility issues? A few of my blog visitors have complained about my website not working correctly in Explorer but looks great in Safari. Do you have any tips to help fix this issue?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here