Prima zi a negocierilor privind programul de guvernare a viitorului guvern a fost una tensionată între echipele PSD şi PNL. Reprezentanţii celor două formaţiunii politice care discută obiectivele economice au viziuni radical diferite în privinţa cotei unice de impozitare, creşterii pensiilor, salariilor şi alocaţiilor pentru copii.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, a declarat, ieri, că social-democraţii au propus mai multe măsuri pentru creşterea veniturilor statului astfel încât să fie bani pentru creşterea pensiilor şi a salariilor.
“Întâlnirea a fost concentrată pe ceea ce înseamnă lipsa resurselor bugetare într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni, pentru că ştim în acest moment şi vedem cu toţii cum scade nivelul de trai al românilor, iar noi ne dorim să venim cu venituri în plus la bugetul de stat, nu doar să facem cheltuieli. Sigur că ne dorim să creştem salariul minim de la 1 ianuarie, să mărim pensia minimă de la 800 la 1000 de lei, să mărim cu 11% punctul de pensie, iar alocaţiile să fie conform legii. Pentru asta am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului. Prima ar fi cea legată de taxarea luxului, daca îl putem numi aşa. Toate ţările civilizate au o asemenea taxare a luxului. Vrei iaht, plăteşti în plus. Nu este o impunere, este o intenţie exprimata. Doi: România are cea mai mică rată de colectare la nivelul Uniunii Europene şi este absolut necesar să rezolvăm această problemă. Putem aplica soluţia vecinilor din Bulgaria, care au adus experţi străini şi a crescut rapid rata de colectare. Trei: e nevoie de un efort naţional pentru combaterea evaziunii fiscale. Este inadmisibil ca scannerele cumpărate de stat să stea nefolosite, iar contrabanda să fie în floare. Patru: nu suntem de acord cu eliminarea facilităţilor pentru cercetare, IT şi constructii, deoarece impactul asupra acestor ramuri care au ţinut economia României ar fi unul care nu ar da cu plus. A rămas să detaliem aceste puncte la discuţiile ulterioare”, a precizat Sorin Grindeanu.
Faţă de abordarea celor de la PSD privind taxarea marilor averi, liberalii au spus că nu sunt de acord cu introducerea unui astfel de impozit.
“Am lucrat la punerea de acord a celor două programe şi până acum am parcurs zece domenii, zece ministere. Mâine vom continua cu domeniul muncii, sănătăţii, cultură, mediul de afaceri şi învăţământul pentru că până poimâine (n.red.- vineri) să compatibilizăm programul de guvernare. Sunt lucruri la care ne înţelegem, altele la care mai urmează discuţii. Noi nu vrem să creştem taxele şi impozitele în perioada următoare şi dorim menţinerea cotei unice de impozit pe venit, spre deosebire de PSD care vrea impozitarea progresivă. Pe justiţie, angajamentul nostru, al PNL, este respectarea principiului statului de drept, asanarea şi simplificarea legislativă. În domeniul apărării, sunt importante parteneriatele cu SUA şi cele de la Marea Neagră. Pe politică externă, ne dorim creşterea influenţei României în NATO, în Uniunea Europeană, să dezvoltăm relaţia cu SUA, relaţia cu Republica Moldova şi să creştem rolul consulatelor în arondarea diasporei române. La Ministerul de Interne, dorim creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor, înzestrarea MAI şi rezolvarea problemei lipsei de personal. Pe administraţie publică vom propune un nou program pe doi ani de cadastrare a României, dorim descentralizarea financiară, descentralizarea activelor imobiliare din teritoriu. Pe dezvoltare, am discutat despre posibilitatea creării unor programe specifice pe poli de dezvoltare, cum ar fi de exemplu polul turistic – aşa cum e ITI Delta Dunării. Pe transporturi, obligaţia morală este să avem curajul să legăm cu autostrăzi cele trei mari provincii ale României. Pe fonduri europene, prioritatea este PNRR. PNL a cerut respectarea angajamentelor şi obligaţiilor pe care le avem cu Comisia Europeană în privinţa PNRR şi un calendar strâns de implementare. Am discutat despre alocările pe exerciţiul financiar european 2021-2027, iar ideea care se conturează este să declanţăm din ianuarie programele operaţionale. De asemenea, nu vrem să rămână necheltuit niciun euro alocat pentru perioada 2014-2020, unde am absorbit până acum doar 65%, dar înţeleg că mai sunt multe cereri de plată care au fost deja trimise către Bruxelles. În domeniul agriculturii, dorim reducerea deficitului comercial al României. O ţară cu 15 milioane hectare, din care 10 milioane hectare teren arabil, trebuie să se gândească la deficitul balanţei comerciale, în condiţiile în care noi suntem importatori de mâncare, ceea ce nu este în regulă. Aici ar trebui să venim cu soluţii”, a sintetizat prima zi de negocieri a programului de guvernare Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedintele PNL pentru Politici Publice.
• Desfiinţarea SIIJ – fără soluţii
Un alt punct fierbinte în negocierea dintre cele două partide este desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi modificarea legilor justiţiei, conform recomandărilor Comisiei Europene din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, deciziei Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene, recomandărilor din rapoartele GRECO şi opiniilor Comisiei de la Veneţia.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a afirmat că doreşte ca SIIJ să fie funcţională în continuare.
“Am văzut cum a funcţionat justiţia fără SIIJ şi am văzut cum funcţionează cu SIIJ. Bine ar fi să facem SIIJ şi mai funcţională”, a declarat, înaintea negocierilor dintre echipele PSD şi PNL, Marcel Ciolacu.
Cu toate acestea, guvernul Cîţu a aprobat deja desfiinţarea SIIJ, dar proiectul de act normativ a fost blocat la Senat, for decizional, după ce a trecut de Camera Deputaţilor.
“Reforma justiţiei este pentru noi un punct nodal. Nu vom opri sub nicio formă reforma în Justiţie. PNL nu va ceda Justiţia şi vom veni cu o propunere care va fi acceptată de toată ţara. PNL este singurul partid care poate garanta că reforma în justiţie va continua”, a spus recent deputatul european Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al formaţiunii politice liberale pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale.
“Am discutat săptămâna trecută pe SIIJ cu cei de la UDMR, nu am ajuns la o soluţie şi, deocamdată, nu avem încă o soluţie. Cu toate acestea, reiterez că PNL vrea să rămână un garant al mersului României către UE, un garant al respectării statului de drept şi independenţei justiţiei şi sunt convins că vom găsi soluţii”, a precizat, aseară, prim-vicepreşedintele liberal Gheorghe Flutur.
Din câte se pare, până acum cele două echipe de negociere nu au discutat despre funcţiile din guvern, ci doar despre ce partid ar fi îndreptăţit să propună un candidat pentru funcţia de prim-ministru.
“Nu am încercat niciodată soluţia privind premierul prin rotaţie, dar este posibilă. Se poate încerca, nu spun că este o soluţie bizară. Aici ne-am blocat. PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier. Ambele partide vor să fie desemnat premier preşedintele partidului. S-a propus să fie o rotaţie în trei, se poate şi premier independent. Era discuţia să fiu şi eu. Nu contează câte luni. Dacă începe UDMR, ceilalţi sunt salvaţi pentru că după acea poate să vină şi PNL şi PSD. Problema este cine începe. Nu ştiu cine ar putea să fie premier independent. Depinde de personalitatea premierului”, a spus, ieri, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
El a precizat că se poate guverna şi cu un premier independent, “dar va fi foarte greu”. “Nu ştiu cine ar accepta o astfel de variantă. Au fost creionate câteva alternative. Trebuie să mergem la preşedinte (n.red.- Klaus Iohannis) pentru că el desemnează. Deocamdată nu există o înţelegere pe acest subiect. Nu o să ne împiedicăm de persoana premierului”, a spus şeful UDMR care a menţionat că niciun partid “nu îşi permite să facă o altă desemnare decât preşedintele partidului”.
“Eu nu cred că mă va desemna preşedintele Iohannis, deci pot să fiu destul de relaxat. În interiorul UDMR nu există o competiţie pentru putere. La celelalte partide s-ar putea să apară foarte repede”, a concluzionat Kelemen Hunor.
https://www.bursa.ro/_rss