Conferința maraton a lui Putin comentată de presa independentă rusă: Kremlinul a prezentat realitățile paralele ale Rusiei

0
44

Președintele Vladimir Putin a încercat să folosească conferința sa de presă de sfârșit de an pentru a-i convinge pe ruși și pe restul lumii că are încredere în el însuși, în poporului și în înfrângerea Ucrainei, în timp ce dă startul candidaturii sale pentru un al cincilea mandat de președinte.

Cu toate acestea, în timpul evenimentului maraton de joi, 14 decembrie, Putin, în vârstă de 71 de ani, a vrut să pară spontan, simulând reacții și evitând întrebările incomode, subliniind disonanța dintre realitatea Kremlinului și cea a restului Rusiei.

În anii trecuți, mulți oficiali de la Kremlin, din guvern și din regiuni urmăreau conferința de presă televizată în timp real.

Dar pentru prima conferință de presă a lui Putin de la trimiterea trupelor în Ucraina, precum și pentru prima sa conferință de presă combinată cu programul de apeluri “Linia directă”, unii nu s-au putut hotărî să stea în fața ecranului de televiziune timp de patru ore.

„Nici măcar nu am urmărit discursul șefului astăzi”, a declarat un oficial guvernamental pentru The Moscow Times, folosind o poreclă pentru Putin, auzită adesea între zidurile guvernului rus.

Funcționara a vorbit cu condiția anonimatului, deoarece nu este autorizată să facă comentarii publice presei.

„Am auzit doar o glumă despre ouă de la colegii mei pe hol. Și nimic altceva!” a spus ea, referindu-se la o întrebare adresată lui Putin despre creșterea prețului alimentelor de bază.

Alți doi oficiali ai guvernului rus au declarat pentru The Moscow Times că nu au urmărit transmisiunea în direct, ci au urmărit actualizările aplicației de mesagerie Telegram.

Ambii au susținut că au urmărit conferința lui Putin la televizor în ultimii ani.

Un angajat de la Ministerul Construcțiilor și Locuințelor a declarat pentru The Moscow Times că el și unii dintre colegii săi au urmărit în întregime discursul președintelui la televizor joi.

„Liderul nostru a îmbătrânit cu adevărat. Iar formatul în sine, în care se grăbește prin cifre și fapte, este deja suprautilizat. Personal, de data aceasta nu am auzit nimic nou”, a spus angajatul.

El a vorbit sub rezerva anonimatului pentru că se temea că remarcile sale ar putea fi văzute ca „discreditând” autoritățile, ceea ce riscă răspunderea administrativă sau chiar penală.

Putin însuși s-a săturat de conferințele sale de presă anuale și de programele „Linie directă”, au declarat doi oficiali de la Kremlin pentru The Moscow Times.

Dar pentru că aceste evenimente au devenit o tradiție, Putin este blocat în ele.

Anul trecut, Putin și-a anulat conferința de presă anuală și discursul Adunării Federale, în timp ce se confrunta cu o tulburare crescândă din cauza ordinului său de mobilizare „parțial”, retragerea armatei ruse din Herson și atacuri cu drone ale Ucrainei asupra instalațiilor militare și civile din Rusia.

Prin urmare, Kremlinul trebuia să recupereze rușinea din 2022 și să trimită un semnal pozitiv rușilor care se așteaptă ca Putin să ducă o campanie scurtă și rapidă, în timp ce își dorește un al cincilea mandat prezidențial.

“De aceea au decis să facă din acest program unul obligatoriu: nu mai puțin de patru ore de Putin în direct în modul “vești bune”, a declarat o sursă apropiată Kremlinului pentru The Moscow Times.

O persoană din interiorul partidului de guvernământ, pro-Kremlin, Rusia Unită, a confirmat acest lucru.

Principala sarcină a lui Putin în cele trei luni până la alegeri este să discute doar despre evoluțiile pozitive din țară și să inspire alegătorii – totul în timp ce trece peste orice veste proastă. La evenimentul de joi, el a părut inconfortabil în acest rol, repetând de mai multe ori că nu spunea nimic nou.

Toate întrebările, ca de obicei, au fost puse în scenă în prealabil de Kremlin.

“Unul dintre cele mai sensibile și nedorite subiecte este reprezentat de protestele membrilor familiilor soldaților mobilizați care se află pe front de mai bine de un an, fără a se roti”, a declarat sursa apropiată Kremlinului.

Sensibilitatea acestui subiect și faptul că Kremlinul încă nu are un răspuns la el a fost confirmată public joi de un propagandist pro-Kremlin.

Între timp, a existat o toleranță zero pentru întrebările despre criticul Kremlinului încarcerat Aleksei Navalnîi, despre răzvrătirea și moartea șefului Wagner Evgheni Prigojin într-un accident de avion, despre cenzura presei sau despre persecutarea figurilor anti-război, a aflat The Moscow Times din sursele sale.

Nici Navalnîi, și nici Prigojiin nu au fost aduși în discuție la conferința de presă de joi.

Dar pentru a da impresia că nu există subiecte interzise, Kremlinul a readus o metodă testată: mai multe întrebări critice au fost afișate cu litere mari pe ecranele digitale din studio în timp ce Putin vorbea.

“A fost selectată în mod intenționat în avans, a fost pre-moderată și a fost publicată pentru a alimenta canalele Telegram și presa independentă”, a declarat pentru The Moscow Times o persoană familiarizată cu pregătirea conferinței de presă.

Aceste întrebări “au existat într-un fel [la eveniment], dar președintele nu a spus niciun cuvânt despre ele. S-a dovedit a fi vorba de două realități paralele”.

Capacitatea lui Putin de a transmite sinceritate atunci când abordează problemele cotidiene ale rușilor obișnuiți a scăzut de-a lungul celor peste două decenii petrecute la putere, a declarat pentru The Moscow Times Rostislav Murzagulov, un fost asociat al lui Radi Habirov, șeful republicii rusești Bașkortostan.

“Sub Putin, multe lucruri în Rusia s-au transformat în simulacre, așa cum a descris [Jean] Baudrillard”, a declarat Murzagulov, care se află acum în exil, referindu-se la filosoful francez a cărui operă a explorat limitele dintre realitate și simulare. “Am văzut una dintre ele astăzi”, a continuat acesta.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here