200 de ţări au participat la COP26, de la 1 la 12 noiembrie, în Glasgow, Scoţia.
Toate naţiunile mici în curs de dezvoltare au cerut bani de la ţările bogate, ceea ce era previzibil, dar aici e vorba de o înţelegere greşită a problemei, respectiv că ţările bogate trebuie să cheltuiască mai mult pentru propriile lor emisii, iar atunci planeta s-ar răci şi problemele ţărilor sărace s-ar rezolva. Aceste ţări ştiu asta, aşa că pentru ele este doar un alt joc de “daţi-ne bani”.
Problema combustibililor fosili este cărbunele. China este cel mai mare utilizator de cărbune, cu India, SUA şi Australia mult în spate. China emite 7 miliarde de tone de CO2 în fiecare an, cu India la 2 miliarde şi SUA la 1 miliard. SUA este cel mai mare creator de emisii rezultate din petrol. Conferinţa, sub presiunea Chinei şi Indiei, a schimbat forma finală semnată de la “Eliminare treptată” la “diminuare”, deoarece economia Chinei este încă în expansiune şi una dintre principalele probleme ale activiştilor climatici este ambiţia continuă a lumii de a creşte PIB-ul în fiecare an.
Există 1,42 miliarde de maşini în lume care emit 2,23 miliarde de tone de dioxid de carbon în atmosferă, reprezentând 7% din dioxidul de carbon total emis în atmosferă.
Dacă presupunem că maşinile care nu mai sunt utilizate sunt în număr egal cu numărul de maşini produse [80 de milioane anul acesta], atunci la data ţintă care este anul 2030, când Marea Britanie propune ca toate maşinile produse să fie electrice, vor exista în continuare 1,42 miliarde de maşini care produc emisii pentru cel puţin 10 până la 15 ani după aceea.
Deci se pare că preşedintele Mohdi al Indiei a fost cel mai realist dintre lideri când a spus că ţara sa va atinge net zero abia în 2070. Aşa că iată dilema care e la baza problemei. Savanţii spun că propunerile curente care sunt făcute la COP26 sunt ca planificarea apărării exterioare atunci când invadatorii sunt deja înăuntru. Ce facem? Nu mai conducem maşini, nu mai zburăm cu avionul, închidem fabricile? Cum propun ei să facă publicul să accepte asemenea plan? Problema este mai degrabă socială (legată de comportament) decât economică. Nimeni nu mai neagă acum că problema sunt emisiile de combustibil fosil şi că problema este provocată de omenire şi de stilul ei de viaţă.
Eu susţin că problema e timpul. Pentru a schimba comportamentul a 8 miliarde de oameni de pe pământ va fi nevoie de 50 de ani şi toţi experţii spun că este prea târziu, că până atunci vor fi inundaţii masive, o creştere masivă a zonelor deşertice şi sute de evenimente meteorologice masive care vor ucide sute de milioane de oameni.
• Unde sunt banii?
Brian Moynihan, directorul Bank of America, a declarat că cele 4 trilioane de dolari de care va fi nevoie anual din 2025 până în 2030 (pentru tranziţia la o economie fără carbon până în 2050] nu sunt “aşa de mulţi bani”. Nu sunt mulţi bani? Ce vrea să spună?
După scăderea investiţiilor în industriile de combustibili fosili, care nu vor mai fi necesare, cele patru trilioane de dolari pe an reprezintă cam 1 până la 2 la sută din PIB-ul global, care este în linie cu investiţiile în căi ferate din 1850, tehnologia internetului în 1980 şi imobiliare la jumătatea anului 2000, care au fost toate finanţate cu entuziasm de Wall Street.
Moynihan susţine că, dacă există o sursă de venit, finanţarea este infinită.
Acest venit ar urma să vină din ferme eoliene şi solare, tehnologii climatice inteligente şi din reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni dezvoltate de Rolls Royce în Marea Britanie şi de NuScale în SUA, ca cel care este construit în SUA cu finanţare americană.
O altă sursă de finanţare despre care am scris într-un articol anterior este o taxă de frontieră asupra mărfurilor din ţările cu procese de producţie care generează mult carbon, care va fi stabilită la o taxă procentuală pentru a creşte preţul la acelaşi nivel cu preţurile din ţările care utilizează procese cu conţinut scăzut de carbon. Imaginaţi-vă bunurile importate în prezent din ţări cu costuri salariale foarte mici impozitate cât să ajungă la preţuri egale cu cele care ar rezulta din costurile salariale mai mari în ţara care importă mărfurile!
În prezent, depinde de Mike Bloomberg (de la Bloomberg Information Business) şi Mark Carney, fostul guvernator al Bank of England, să consilieze guvernele şi sectorul financiar cum să creeze fluxuri de venituri pentru a accesa “finanţarea infinită” despre care Brian Moynihan spune că este disponibilă.
Adevăratul succces al COP26 a fost să crească nivelul de conştientizare în întreaga lume şi pentru a reuni 200 de ţări în direcţia unui singur obiectiv şi pentru a semna un acord care să confirme obiectivele de încălzire globală de 1,5 grade Celsius până în 2030. Amintindu-ne ce înseamnă numărul de 1,5 grade Celsius – înseamnă o temperatură medie globală cu 1,5 Celsius mai mare decât nivelurile preindustriale. “Preindustrial” înseamnă înainte de revoluţia industrială din anii 1850. S-ar putea spune “înapoi în viitor”.
Au mai rămas 98 de luni pentru reducerea nivelului emisiilor globale pentru a menţine lumea pe traiectoria necesară pentru a atinge obiectivul de a limita creşterea temperaturii până la 1,5%. Pot cele 8 miliarde de oameni din lume să-şi schimbe stilul de viaţă la timp pentru a salva planeta?
Notă: Autorul este membru al Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor de 42 de ani şi este consilier fiscal în Marea Britanie.
