Coronavirus/ Vlad Voiculescu: Suntem într-o situaţie destul de critică

0
39

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a transmis vineri, într-o videoconferinţă, că situaţia medicală actuală în România în contextul pandemiei de COVID-19 este una ”destul de critică” şi nu sunt motive care să arate că lucrurile vor deveni ”mai uşoare” în perioada imediat următoare.

Ministerul Sănătăţii organizează o videoconferinţă despre implicarea altor specialităţi medicale în tratarea pacienţilor COVID-19, la care mai participă secretarul de stat Andreea Moldovan şi medici specialişti din ţară şi străinătate.

Potrivit lui Voiculescu, este necesară o adaptare rapidă la bunele practici în domeniu.

“Suntem într-o situaţie destul de critică în acest moment şi nu avem motive să credem că lucrurile vor deveni mult mai uşoare pentru spitale, pentru medici şi, de fapt, pentru toată lumea în perioada imediat următoare, aşa încât avem nevoie să învăţăm şi avem nevoie să ne adaptăm rapid la ceea ce este deja bună practică şi bun tratament al pacienţilor şi protocoale şi respectarea unor reguli şi a unor lecţii învăţate”, a afirmat ministrul. AGERPRES/(A – autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte şi:

Andreea Moldovan: Nu vor mai exista spitale exclusiv COVID în momentul în care această pandemie se va linişti

GCS: Judeţul Ilfov – 8,02 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori 

Cîţu: Noile măsuri anti-COVID din hotărârea CNSU – aplicate de duminică

Noi măsuri de restricţie anunţate de autorităţi în contextul stării de alertă 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here