Cosmin Olăroiu, impresionat de organizarea din Qatar: Aproape nu mai recunoșteam nimic din ce era atunci când eram eu aici. E de admirat că o țară poate să construiască atât de repede și să ajungă la acest nivel

0
103

Olăroiu a revenit în Qatar pentru Campionatul mondial și a fost impresionat de ce a găsit la Doha.

Cosmin Olăroiu, antrenor Al Sharjah: “Cred că e, știu eu, după cel disputat în Africa, cred că au deschis ușile și lumii arabe și e un lucru fantastic că o țară arabă poate organiza un campionat mondial și chiar aproape nu mai recunoșteam nimic din ce era atunci când eram eu aici – multe lucruri noi și e de admirat că o țară poate să construiască atât de repede și să ajungă la acest nivel pentru a organiza un campionat mondial”.

Antrenor în Emiratele Arabe Unite, Olăroiu înțelege contestațiile făcute la adresa Qatarului.

Atunci când o țară primește organizarea unui campionat mondial, toți ceilalți suferă, nu? Pentru că înseamnă mult din punct de vedere al infrastructurii, al economiei, turism și toate cele, și atunci e normal să apară aceste contestații, mai ales că au fost țări foarte puternice în competiție cu ei și era normal, însă fotbalul e al tuturor și trebuie să fie peste tot în lume. Deși noi avem o percepție greșită, iată că și fotbalul arab a crescut, au ajuns la un nivel, pot organiza un campionat mondial, au stadioane extraordinare și arată că s-au schimbat mult lucrurile și aici“, a declarat el.

Olăroiu știe cine poate fi surpriza Mondialului: “Cred eu că sunt echipe care pleacă de obicei favorite – Brazilia, Argentina, Germania. Dar cred că Anglia s-ar putea să fie o surpriză plăcută”.

Franța l-a pierdut pe Benzema, însă Olăroiu are încredere în naționala lui Didier Deschamps.

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here