Marti, 28 Septembrie 2021, ora 20:38
277 citiri
Şefi de stat şi de guverne din ţările membre ale Uniunii Europene urmează să discute despre creșterea explozivă a preţurilor la energie cu prilejul următoarei lor reuniuni, care va avea loc la finalul lunii octombrie.
Discuția are loc în contextul în care guvernele se grăbesc să protejeze gospodăriile de impactul creşterii facturilor la gaze şi electricitate.
Preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale au înregistrat o creştere de peste 300% în acest an, din cauza unor factori precum nivelul redus al stocurilor, întreruperile în aprovizionare şi cererea mare de energie, pe măsură ce economiile îşi revin din pandemia de COVID-19, ceea ce a condus şi la majorarea preţurilor angro la electricitate.
Liderii celor 27 de state UE vor discuta acest subiect la următoarea lor reuniune din 21-22 octombrie, potrivit unei variante preliminare a agendei summitului european, consultată de Reuters. “Consiliul European va discuta recenta creştere a preţurilor la energie”, se precizează în acest document.
Ţările UE sunt responsabile pentru politicile lor naţionale în domeniul energiei, iar unele guverne au intervenit deja. Franţa oferă vouchere pentru plata facturilor la energie gospodăriilor cu venituri modeste, iar Grecia are de gând să ofere subvenţii pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă facturilor mai mari.
Însă, unele guverne au făcut apel pentru un răspuns mai coordonat la nivel european la creşterea preţurilor la energie, iar, în acest context, Spania a anunţat că vrea să reformeze piaţa europeană a electricităţii şi de asemenea a avertizat că facturile mari ar putea afecta sprijinul opiniei publice pentru politicile europene destinate combaterii schimbărilor climatice.
“Este o nevoie urgentă să discutăm la cel mai înalt nivel despre impactul preţurilor mari asupra comunităţilor cu venituri mici”, a declarat, marţi, un diplomat european, adăugând că blocul comunitar trebuie să se asigure că obiectivele sale în domeniul schimbărilor climatice nu stimulează creşterea preţurilor.
Comisia Europeană a anunţat în mod oficial că va veni cu un set de măsuri pe care guvernele naţionale le vor putea utiliza pentru a răspunde la creşterea preţurilor, precum modificarea Taxei pe Valoarea Adăugată la energie, în ideea de a reduce costurile pentru consumatori.
Citeste si: