Cu mic, cu mare, încolonarea la cursuri de prim ajutor

0
89

Pentru că elevii nu prea frecventează „Educaţia pentru sănătate”, câțiva parlamentari USR vor să-i oblige pe toți, începând de la preșcolari, la studenți, dar și pe profesori și personalul auxiliar, să participe la cursuri de acordare a primului ajutor. Și angajații de la stat și din privat vor putea să își ia o zi liberă, dacă în ziua respectivă merg la astfel de cursuri, prevede un alt proiect de lege inițiat de USR. Nici AUR nu a ratat momentul și a propus, într-un al treilea proiect legislativ, reintroducerea grupei sangvine și a RH-ului pe buletin. 

În timp ce un alt proiect de lege – care prevede ca toți tinerii să primească, la vârsta de 14 ani, odată cu buletinul, și un voucher de 200 de lei pentru a putea face un curs de prim ajutor – se află de câteva luni în dezbaterea parlamentarilor, USR mai vine cu două inițiative legislative în acest sens, ambele fiind puse vineri pe masa senatorilor. 

Una dintre acestea vizează modificarea art. 34 din Legea Sănătăţii (L. 95/2006), astfel încât toată suflarea din unitățile de învățământ, începând cu copiii de grădiniță, elevi de gimnaziu, liceeni și studenți, precum și educatorii, profesorii și îngrijitorii, să deprindă obligatoriu noțiunile de bază de prim ajutor, pentru a putea acorda primele îngrijiri persoanelor aflate în pericol. 

„Asistenţa medicală preventivă din colectivităţile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi (…) cuprinde, în mod obligatoriu, cursuri modulare de acordare a primului ajutor, la care participă atât copiii preşcolari, şcolari şi studenţi, cât şi cadrele didactice şi personalul auxiliar din unităţile de învăţământ”, conform proiectului de lege inițiat de deputatul Alin Apostol și susținut de alți 17 parlamentari din aceeași formațiune politică. 

„Copiii au nevoie să exerseze, nu să înveţe pe de rost”

„Pregătirea pentru acordarea primului ajutor este vitală şi oferă elevilor «competenţe pentru viaţă». Prin această modificare legislativă este oferită posibilitatea tuturor elevilor din ciclurile primare, gimnaziale şi liceale din România de a accesa şi asimila cunoştinţe de prim ajutor folositoare până la sosirea ambulanţei”, spun inițiatorii în expunerea de motive, adăugând că aceste cursuri le vor oferi copiilor „o bază vitală de cunoştinţe pentru a face faţă oricărei urgenţe medicale cu care s-ar putea confrunta” și îi va ajuta „să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate precum şi conştientizarea şi înţelegerea valorii unei vieţi”. 

„Educaţia pentru sănătate” este o materie opţională şi doar aproximativ 5% dintre copiii din România urmează această materie, mai spun autorii proiectului de lege, iar Educaţia de prim ajutor este doar un subcapitol în manualul de clasa a V-a şi a VI-a.

„Ca să poată salva vieţi, este nevoie să fie o materie atractivă, predate de specialişti cu pregătire psihopedagogică şi cu o bază practică. Copiii au nevoie să înţeleagă, să vadă, să exerseze, nu să înveţe pe de rost”, argumentează aceștia inițiativa legislativă.

 

70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. 

Zi liberă pentru angajați, compensații pentru angajatori

În cel de-al doilea proiect, deputatul USR propune ca angajații care vor să urmeze cursuri de prim ajutor să poată solicita o zi liberă, iar angajatorii să-și poată deconta, din impozitul pe profit, zilele libere astfel acordate.

„Angajatorii au obligaţia de a acorda o zi liberă plătită salariaţilor, în vederea participării acestora la cursurile de prim ajutor. Ziua liberă se acordă la cererea salariatului, depusă la angajatorul său, însoţită de dovada înscrierii la curs”, iar aceste prevederi ar urma să se aplice tuturor angajaţilor din mediul public şi privat, inclusiv asociaţiilor şi fundaţiilor, potrivit documentului pus în dezbatere la Senat. În cazul în care cursurile durează mai multe zile, se va da liber pentru fiecare dintre ele.  

Angajatorilor, la rândul lor, le vor fi rambursate de către stat costurile zilei de muncă pierdute. Practic, din impozitul lunar, li se vor scădea cheltuielile salariale pentru zilele libere date angajaților. 

Astfel, atât statul, cât şi angajatorii, şi angajaţii au de câştigat, susțin inițiatorii: „Statul câştigă cetăţeni instruiţi să acorde primul ajutor şi să salveze vieţi omeneşti în cazul unor accidente. Angajatorii câştigă angajaţi competenţi să asigure prima intervenţie în cazul producerii unor accidente la locul de muncă, până la sosirea echipajelor paramedicale/medicale la faţa locului. Angajaţii dobândesc un set de cunoştinţe de acordare a primului ajutor, pe care le pot aplica atât la locul de muncă sau pe stradă, cât şi, în situaţia producerii unor accidente, în rândul apropiaţilor şi chiar familiei”.

„Necesitatea intervenţiei legislative este dată de numărul foarte mic de persoane pregătite să acorde primul ajutor în România, raportat la numărul de accidente în care pierderile de vieţi omeneşti ar fi putut fi evitate”, mai spun inițiatorii proiectului de lege, precizând că România este în coada clasamentului UE când vine vorba de persoane care ştiu să acorde primul ajutor. 

Grupa sangvină și RH-ul, trecute în actul de identitate

La fel de preocupați de acordarea primului ajutor par preocupați și parlamentarii AUR. Mai exact, aceștia au pus pe masa senatorilor un proiect legislativ prin care grupa sangvină și factorul Rh ar urma să fie determinate pentru fiecare persoană și trecute „în actele şi certificatele de stare civilă” şi preluate „în celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective, precum și în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor”.

Această reglementare ar asigura creşterea eficienţei acordării asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat acordate pacienţilor care ajung în stare gravă la UPU.

Ce nu au aflat încă parlamentarii AUR este că nu reglementările legale lipsesc în acest caz, ci punerea lor în aplicare. 

 

Grupa sangvină și RH-ul se regăsesc deja printre informaţii medicale care ar trebui să fie trecute în Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, componentă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate lansată în urmă cu vreo 8 ani, iar medicii din UPU ar putea avea acces imediat la aceste date, dacă DES ar funcționa și în viața reală, nu doar în teorie. 

Source</a