Cuba a lansat o nouă fază a unui studiu clinic ce vizează obţinerea unui tratament împotriva Alzheimer

0
130

“În Cuba, un studiu clinic va începe în lunile următoare în toate provinciile ţării pentru a testa eficacitatea şi siguranţa” medicamentului NeuroEpo la pacienţii diagnosticaţi cu forme uşoare şi moderate ale maladiei Alzheimer”, a anunţat Ministerul Sănătăţii printr-un document publicat pe site-ul său, fără să facă alte precizări despre această fază a studiului.

Medicamentul, o formulă administrată pe cale nazală şi dezvoltată de Centrul de Imunologie Moleculară (CIM), a obţinut “rezultate bune în tratamentul bolilor neurodegenerative”, precizează acelaşi raport.

“În Cuba, formele de demenţă sunt una dintre principale cauze de deces şi reprezintă, totodată, bolile care necesită cele mai mari niveluri de atenţie şi de îngrijiri medicale acordate persoanelor vârstnice”, a adăugat Ministerul Sănătăţii.

Dintre cei 11,2 milioane de locuitori din Cuba, în prezent există 160.000 de persoane diagnosticate cu diverse tipuri de demenţă, potrivit raportului.

În 2015, la nivel mondial, 46,8 de milioane de persoane sufereau de demenţă, iar acest număr ar putea să ajungă la 65 de milioane în 2030. În America Latină şi în zona Mării Caraibilor, numărul acestor cazuri ar putea să crească de la 3,4 milioane la 4,1 milioane în 2030.

Cuba se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populaţiei sale, accentuată de exodul migrator, mai ales al tinerilor, care fug din ţara lor din cauza celei mai grave crize economice din ultimii 30 de ani.

Potrivit Anuarului statistic din Cuba, peste 21% din populaţia ţării era constituită din persoane cu vârste de peste 60 de ani în anul 2020.

Source</a