Restructurarea sistemului bancar a continuat, procesul fiind accentuat în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că băncile au ajuns să aibă la sfârşitul primelor nouă luni din 2021 un număr de 51.713 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.695, scrie ZF.
La finalul primului trimestru din 2021 erau 52.130 de angajaţi în bănci şi 3.789 de sucursale, iar la jumătatea acestui an numărul a scăzut la 51.894 de angajaţi şi 3.750 de sucursale.
Analizând evoluţia din ultimul an se observă că între 9 luni din 2020 şi 9 luni din 2021 un număr de 1.044 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 184 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise, potrivit datelor tansmise de Banca Naţională la solicitarea ZF. Comparativ, între 9 luni/2019 şi 9 luni/2020 un număr de 198 de sucursale bancare şi-au închis porţile şi 151 de bancheri au părăsit acest domeniu.
Ritmul restructurării s-a intensificat faţă de primele nouă luni din 2020 în ceea ce priveşte numărul de salariaţi.
Faţă de situaţia de la sfârşitul anului 2020 se observă că în 9 luni/2021 numărul sucursalelor a scăzut cu 140, în timp ce numărul angajaţilor s-a ajustat mai mult, scăzând cu 937 de persoane.
Pe parcursul întregului an 2020, un număr de 183 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 456 de salariaţi au plecat din sistem, după ce în 2019 peste 320 de unităţi bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. La sfârşitul anului trecut băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă 52.650 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.835. În anul 2018 un număr de 214 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem.
La începutul crizei economice precedente, din 2008/2009, restructurările operate pe piaţa bancară locală au fost destul de ezitante, însă s-au accentuat ulterior.
Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din bănci şi peste 43% dintre sucursale s-au închis.
Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.
(sursa: Mediafax)
Charlie Munger, vicepreşedintele gigantului Berkshire Hathaway, condus de celebrul investitor Warren Buffett, a spus într-o conferinţă că pieţele de capital sunt extrem de supraevaluate în ceea ce priveşte…
Bitcoin a scăzut sâmbătă cu 12,14%, până la 47.176,09 dolari, pierzând 6.567,6 dolari față de închiderea anterioară, relatează Reuters. Bitcoin, cea mai mare și cea mai cunoscută criptomonedă din lume,…
Restructurarea sistemului bancar a continuat, procesul fiind accentuat în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că băncile au ajuns să aibă la sfârşitul primelor nouă luni din 2021 un număr de 51.713 de…
Când zona euro se confruntă cu cea mai puternică inflaţie din istoria ei, când preţurile din Germania şi Spania cresc cu cel mai accelerat ritm din ultimii 30 de ani, Banca Centrală Europeană asigură lumea că…
România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel național în 2019, cu o pierdere de 34,9 % din veniturile din TVA, arată un raport al Comisiei Europene. Țările UE au pierdut…
Plata pensiilor în 2022 necesită o suplimentare cu 11 miliarde de lei a bugetului de stat, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi. “Cu siguranţă bugetul va trebui suplimentat, impactul bugetar va fi…
Ministerul Finanțelor lanseazã trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani, la dobânzi de 4,25%, 4,75%, 5,10 %. Programul începe luni, 6 decembrie…
Vouchere de vacanță vor fi acordate salariaților din instituţiile publice, în perioada 2022 – 2026. Fiecare angajat primește tichete în valoare de 1.450 de lei anula, iar suma totală este d e…
Primele şapte din cele 10 cele mai mari companii de asigurări din piaţa locală au terminat anul trecut pe profit, cu marje cuprinse între 0,64% şi 8,84%, în timp ce trei companii au raportat pierderi, potrivit…
Afacerile din comerțul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, au crescut cu 11,1% în primele 10 luni din 2021, față de aceeași perioadă din 2020, arată datele…
Majorarea în galop a datoriei publice, concomitent cu creşterea dobânzilor la care se împrumută statul, a dus la o creştere a cheltuielilor cu dobânzile până la 15,5 mld. de lei în primele 10 luni din 2021, un…
Pentru a obține permisul auto, viitorii șoferi vor trebui să învețe inclusiv să conducă defensiv și să acorde primul ajutor în cazul unui accident rutier, conform unui proiect de lege pentru modificarea și…
Acţiunile UiPath, cel mai mare startup IT românesc, listat la bursa din New York, au scăzut cu 8,95% la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, arată Yahoo Finance. Spre…