Cum se explică decizia Chinei de a-și îndemna cetățenii să-și facă provizii? Probleme în aprovizionare, controlarea epidemiei de COVID sau un iminent război cu Taiwanul?

41
607

Lanțurile logistice, sub o presiune neobișnuită anul acesta, au început recent, potrivit unui indice compilat de Bloomberg, să se relaxeze. Dinamica e totuși modestă în raport cu nivelurile anterioare, iar direcția bună e departe de a fi asigurată. Restabilirea unor fluxuri normale ar putea dura luni întregi, și incertitudini planează chiar și asupra acestei estimări. Totuși, China a transmis luni o notă a Ministerului Comerțului care încuraja autoritățile locale să informeze populația asupra realizării de stocuri de produse necesare nevoilor zilnice și a urgențelor. E vizată adunarea de rezerve pentru această iarnă, până în primăvară, alături de menținerea stabilității prețurilor, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe bursele internaționale.

Emoțiile au ajuns la cote înalte în rețelele sociale din China, cu diferite ipoteze speculative despre motivele anunțului: deși astfel de avertismente au mai fost realizate în trecut, limbajul ușor diferit a atras atenția. Nevoia de a ține sub control noile cazuri de virus ar putea fi motivul principal: politica de a eradica, în loc de a conviețui cu virusul a impus măsuri dintre cele mai dure: închiderea unor regiuni, orașe după doar câteva cazuri, a unor școli sau grădinițe sau blocarea ieșirilor dintr-un parc de distracții până la testarea întregii populații de mii de persoane, noaptea târziu. Rezerve ale populației ar permite astfel luarea rapidă de decizii de închidere a unor zone. 

În gama unui răspuns logic, prudent, se încadrează și posibilitatea ca fluctuațiile de disponibilitate a energiei electrice să afecteze producția în sere, generând perioade de presiune a prețurilor pentru legume și alte produse agricole, totul într-un mediu supus unei inflații în creștere. Măsurile de ținere sub control a consumului și risipei includ plata unei taxe suplimentare pentru cei care lasă ”prea multă” mâncare în farfurie, și posibilitatea de a raporta restaurantele care risipesc mâncare. Indirect, este vizibilă îngrijorarea vizavi de inflație.

Deși ar putea părea contraintuitiv, realizarea de provizii, dincolo de șocul inițial, poate, în condiții de planificare rațională, să tempereze prețurile în sector, ajutând la stabilizarea inflației, prin reducerea sensibilității la alte variații următoare de prețuri.

Cu toate acestea, au apărut și ipoteze de ordin geopolitic, în contextul tensiunilor cu Taiwan, pe rețelele sociale fiind dezbătute posibilitățile unui conflict. În China teritoriul este văzut ca parte a statului condus de la Beijing, în timp ce Taiwan insistă pe autodeterminare. Legăturile economice sunt foarte puternice, iar în Taiwan are sediul TSMC, cel mai mare producător de cipuri, cu tehnologiile cele mai avansate din lume la acest moment, realizând produse pentru Apple, AMD și Qualcomm.

Deși speculații referitoare la un conflict au apărut de mai multe ori în ultimii ani, nivelul emoțional este acum mai ridicat. Cu toate acestea, în condițiile perturbărilor actuale din sfera de materiale și logistică, cu efect asupra inflației, alături de situația din sănătate, riscul pare a fi limitat pentru un asemenea scenariu în lunile următoare.

Economia Chinei a crescut cu 4.9% an/an în T3, sub estimări, și încetinind față de 7.9% în trimestrul anterior (al 2-lea). Bursa de la Shanghai este pe plus doar de 0.68% anul acesta (indicele Shanghai Composite) și puțin peste 10% în ultimii 5 ani. În Germania, indicele DAX a avansat cu 16.88% anul acesta, și cu 56.38% în ultimii 5 ani. S&P500 are 25.94% în plus anul acesta, și 123.51% în ultimii 5 ani.

Exerciții de pregătire pentru o pană de curent de durată a realizat și Austria, în condițiile crizei care a generat recent recorduri istorice ale prețului energiei. Abordarea prudentă presupune pregătire în fața unor riscuri, chiar dacă nu foarte probabile, dar de impact dacă totuși se petrec.

În această optică privesc pentru moment investitorii din piețele de capital dezvoltările recente: în China, motivele unei performanțe modeste a indicelui țin și de corecțiile severe din sectorul de tehnologie, și mult mai puțin de anunțul din aceste zile al autorităților.

Piețele europene afișează un optimism moderat, fără a fi prea afectate, în afara unor nume industriale, de situația din energie, în timp ce în SUA bursele, la maxime istorice, privesc în altă direcție decât riscurile variate, de la inflație instalată la efecte suplimentare pe lanțurile globale de aprovizionare, care ar putea (sau nu) să se materializeze. Din nou, piețele trag cu ochiul mai degrabă la lichiditatea abundentă oferită de băncile centrale, decât la riscurile lumii “fizice”.

Preţul grâului a ajuns la 290 euro/tonă pe Bursa Euronext de la Paris, plus 50% faţă de anul trecut

De la data de 30 octombrie a anului trecut până la finalul lunii octombrie a anului 2021, preţul grâului a crescut cu 100 de euro/tonă, adică cu 50%, până la 290 de euro/tonă, arată un raport Romanian AGRI…

Comerțul online va crește cu 15% în 2021, până la 18,4 miliarde de lei

Valoarea comerțului online din România va ajunge la 18,4 miliarde de lei în acest an, cu 15% mai mare raportat la anul anterior, când s-a situat la 16 miliarde de lei, arată studiul Termene.ro. Companiile din dom…

Cum se explică decizia Chinei de a-și îndemna cetățenii să-și facă provizii? Probleme în aprovizionare, controlarea epidemiei de COVID sau un iminent război cu Taiwanul?
Galerie Foto Lanțurile logistice, sub o presiune neobișnuită anul acesta, au început recent, potrivit unui indice compilat de Bloomberg, să se relaxeze. Dinamica e totuși modestă în raport cu nivelurile anterioare, iar…

Banca centrală a Cehiei a operat cea mai mare creștere a ratei dobânzii din ultimii 24 de ani

Banca centrală a Cehiei a operat joi cea mai mare majorare a ratei dobânzii din aproape un sfert de secol, într-un efort de a controla creșterea inflației, anunță Financial Times. Creșterea de 1,25 puncte…

După sfârșitul pandemiei de COVID-19 munca de acasă va continua, potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). “Am derulat un sondaj la jumătatea…

10% dintre români nu-și pot încălzi suficient locuințele. Care este situația în UE

Încălzirea locuinței este o problemă pentru 8,2% dintre locuitorii UE, mai mare față de 7% în 2019, arată datele Eurostat. Însă procentul este în scădere, cei mai mulți europeni, respectiv 11%, nu-și…

Directiva salariilor minime în UE, un colac de salvare pentru 1,3 milioane de români 
Galerie Foto Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European va vota pe 11 noiembrie raportul privind directiva care vizează stabilirea unui mod de calcul pentru salariile…

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 318 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 318 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 155 de luni, la un randament mediu de 5,12% pe…

BRD raportează un profit net cu 25% mai mare în primele 9 luni din 2021

BRD-Societe Generale a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un venit net bancar de 2,3 miliarde lei, cu 1,2% mai mare decât în perioada similară din 2020, şi un profit net de 920 milioane lei, în creştere cu…

UPDATE Nuclearelectrica a încheiat acordul de construire a reactorului nuclear modular

Nuclearelectrica a încheiat acordul de cooperare pentru construcția unui reactor nuclear modular de mici dimensiuni (SMR) cu societatea americană NuScale Power. Documentele au fost semnate de directorul executiv…

Creștere SPECTACULOASĂ a pieței de capital. BVB a depășit 240 de miliarde de lei

Capitalizarea Bursei de Valori București (BVB) a depășit 240 de miliarde de lei, după cum a anunțat președintele BVB, Radu Hanga. “Anul 2021 este prima dată în istorie când capitalizarea segmentului…

Ministerul Transporturilor achiziționează 20 de trenuri electrice moderne

Ministerul Transporturilor cumpără 20 de trenuri electrice de la o companie italiană. Este vorba despre trenuri moderne care vor fi livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului. Autoritatea pentru…

Scumpiri RECORD la alimente. Cele mai mari prețuri din ultimul deceniu

Barometrul mondial al prețurilor la alimente a atins un nou record, atingând cel mai înalt nivel din iulie 2011, se arată în raportul publicat joi de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor…

ROBOR la 3 luni crește alarmant. S-a majorat cu 34% în ultima lună

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019, a fost cotat joi la 2,40%, în creştere faţă de nivelul de 2,36% înregistrat…

Performanța fondurilor de pensii private - Pilonul II
Galerie Foto Atributul principal al fondurilor de pensii private – Pilonul II îl reprezintă siguranța acestora. Conform Legii nr. 411 din 2004 şi a recomandărilor cadrului legislativ european, sumele acumulate în cadrul…

Source

41 COMENTARII

  1. I?¦m now not positive the place you’re getting your info, but great topic. I needs to spend a while studying more or working out more. Thanks for wonderful information I was on the lookout for this information for my mission.

  2. Excellent post. I was checking constantly this blog and I’m impressed! Very useful info particularly the last part 🙂 I care for such info a lot. I was seeking this certain information for a very long time. Thank you and best of luck.

  3. Hi, i read your blog occasionally and i own a similar one and i was just wondering if you get a lot of spam remarks? If so how do you prevent it, any plugin or anything you can advise? I get so much lately it’s driving me mad so any support is very much appreciated.

  4. Hey there! I just wanted to ask if you ever have any issues with hackers? My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing many months of hard work due to no backup. Do you have any methods to protect against hackers?

  5. Hey! I know this is kinda off topic but I was wondering which blog platform are you using for this site? I’m getting fed up of WordPress because I’ve had issues with hackers and I’m looking at options for another platform. I would be fantastic if you could point me in the direction of a good platform.

  6. I do agree with all the ideas you have presented in your post. They’re very convincing and will definitely work. Still, the posts are very short for beginners. Could you please extend them a bit from next time? Thanks for the post.

  7. I’m truly enjoying the design and layout of your site. It’s a very easy on the eyes which makes it much more enjoyable for me to come here and visit more often. Did you hire out a designer to create your theme? Great work!

  8. Hello very nice website!! Man .. Excellent .. Amazing .. I’ll bookmark your website and take the feeds alsoKI’m satisfied to search out a lot of helpful info right here in the publish, we’d like develop extra strategies in this regard, thanks for sharing. . . . . .

  9. You can certainly see your skills in the work you write. The arena hopes for more passionate writers such as you who aren’t afraid to mention how they believe. All the time follow your heart. “We are near waking when we dream we are dreaming.” by Friedrich von Hardenberg Novalis.

  10. I’ve been surfing on-line more than three hours as of late, yet I never found any interesting article like yours. It’s lovely worth enough for me. In my opinion, if all website owners and bloggers made good content material as you probably did, the net will likely be a lot more useful than ever before. “We are not retreating – we are advancing in another Direction.” by Douglas MacArthur.

  11. My developer is trying to persuade me to move to .net from PHP. I have always disliked the idea because of the expenses. But he’s tryiong none the less. I’ve been using Movable-type on various websites for about a year and am concerned about switching to another platform. I have heard great things about blogengine.net. Is there a way I can transfer all my wordpress content into it? Any help would be greatly appreciated!

  12. I enjoy you because of your whole hard work on this blog. Ellie take interest in managing investigations and it is easy to understand why. Almost all notice all about the powerful manner you deliver functional thoughts via your website and invigorate response from other people on this area so our favorite child is always starting to learn a lot of things. Enjoy the remaining portion of the year. You are conducting a really good job.

  13. There are some attention-grabbing closing dates on this article but I don’t know if I see all of them middle to heart. There’s some validity but I will take maintain opinion till I look into it further. Good article , thanks and we want more! Added to FeedBurner as properly

  14. Have you ever thought about writing an e-book or guest authoring on other sites? I have a blog based upon on the same subjects you discuss and would really like to have you share some stories/information. I know my subscribers would enjoy your work. If you are even remotely interested, feel free to shoot me an email.

  15. Magnificent items from you, man. I’ve take note your stuff prior to and you’re just too wonderful. I actually like what you’ve acquired here, really like what you are stating and the way in which you say it. You are making it enjoyable and you continue to take care of to keep it smart. I cant wait to read far more from you. This is actually a great web site.

  16. Today, I went to the beach front with my kids. I found a sea shell and gave it to my 4 year old daughter and said “You can hear the ocean if you put this to your ear.” She placed the shell to her ear and screamed. There was a hermit crab inside and it pinched her ear. She never wants to go back! LoL I know this is completely off topic but I had to tell someone!

  17. Thank you for sharing superb informations. Your web-site is so cool. I am impressed by the details that you have on this web site. It reveals how nicely you understand this subject. Bookmarked this website page, will come back for extra articles. You, my pal, ROCK! I found just the information I already searched everywhere and just couldn’t come across. What a great web site.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here