Joi, 23 Februarie 2023, ora 22:10
149 citiri
Membrii Consiliului European au adoptat joi, 23 februarie, o declaraţie în care condamnă războiul început în urmă cu un an de Rusia împotriva Ucrainei şi subliniază că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina.
”La un an după ce Rusia lui Putin a început războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei, noi, liderii UE, ne exprimăm deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi angajamentul nostru ferm de a continua să sprijinim Ucraina”, a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe Twitter.
One year after Putin’s Russia started a brutal war of aggression against Ukraine, we, the 🇪🇺 leaders, express our full solidarity with the 🇺🇦 people and our strong commitment to continue our support for Ukraine.https://t.co/52haHZNrgB
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) February 23, 2023
Declaraţia membrilor Consiliului European
Membrii Consiliului European apreciază poporul ucrainean pentru hotărârea cu care luptă, afirmând că agresiunea Rusiei este o crimă împotriva păcii.
”Acum un an, Rusia lui Putin a început războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei. Poporul ucrainean a dat dovadă de o tărie incredibilă în apărarea patriei lor şi a principiilor de bază ale dreptului internaţional împotriva agresiunii ruse. Au arătat hotărâre în apărarea democraţiei şi a libertăţii, rezilienţă în faţa greutăţilor şi demnitate când au avut de înfruntat crimele Rusiei. Poporul ucrainean a arătat lumii întregi că decizia privind viitorul Ucrainei aparţine doar ucrainenilor. Nicio ţară nu are dreptul să îşi invadeze vecinul sau să îi violeze suveranitatea şi integritatea teritorială. Această agresiune este o crimă împotriva păcii. Ea violează Carta ONU, valorile ONU şi valorile omenirii. Nu putem şi nu trebuie să rămânem pasivi în faţa unor astfel de crime. Rusia a vizat în mod sistematic civili, a distrus oraşe şi a atacat identitatea ucraineană. Suntem hotărâţi să ne asigurăm că toţi cei care sunt responsabili pentru crime de război şi alte crime grave comise în legătură cu războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei vor fi traşi la răspundere”, se arată în declaraţia membrilor Consiliului European, postată pe site-ul instituţiei.
Liderii europeni indică faptul că Rusia a folosit ca armă alimentele şi energia, a lansat ameninţări nucleare iresponsabile şi a diseminat ştiri false cu privire la război. De asemenea, aceştia afirmă că războiul de agresiune dus de Rusia şi consecinţele acestuia au afectat, în mod semnificativ, multe state, în special prin impactul asupra economiei globale şi a preţurilor la alimente şi mărfuri.
”Uniunea Europeană va continua să lucreze cu partenerii săi pentru a atenua aceste efecte şi pentru a oferi asistenţă ţărilor şi popoarelor cele mai afectate”, se menţionează în declaraţie.
Aceştia amintesc că Uniunea Europeană şi partenerii săi au acţionat rapid şi unitar.
”Vom continua să acţionăm cu fermitate şi în deplină solidaritate cu Ucraina şi poporul său, atât timp cât va fi nevoie. Toţi ucrainenii merită să trăiască în pace şi să îşi decidă singuri propriul destin. Ucraina este parte din familia europeană. Ucrainenii şi-au exprimat dorinţa pentru un viitor european şi Ucraina a devenit ţară candidată pentru aderarea la UE. Alegerea cetăţenilor Ucrainei este pentru pace, democraţie, stat de drept, respect pentru drepturile fundamentale şi prosperitate”, se mai arată în document.
În declaraţie se subliniază că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina politic, economic, umanitar, financiar şi militar, inclusiv prin achiziţii rapide şi coordonate din industria europeană.
”Vom sprijini, de asemenea, reconstrucţia Ucrainei, pentru care vom încerca să utilizăm activele ruseşti îngheţate şi imobilizate în conformitate cu dreptul european şi internaţional. Vom creşte suplimentar presiunea colectivă asupra Rusiei pentru a opri războiul de agresiune. În acest scop urmează să adoptăm al zecelea pachet de sancţiuni şi vom lua măsuri împotriva celor care încearcă să eludeze măsurile UE”, se subliniază în declaraţie.
Liderii europeni îşi declară susţinerea pentru formula de pace prezentată de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
”Împreună cu partenerii noştri internaţionali, ne vom asigura că Ucraina va izbândi, că dreptul internaţional este respectat, că pacea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în interiorul graniţelor recunoscute internaţional, sunt restaurate, că Ucraina va fi reconstruită şi că se va face dreptate. Până în acea zi, nu ne vom opri”, conchid membrii Consiliului European.
Citește și: