Derco, o firmă din grupul Lockheed Martin, a semnat un acord cu Aerostar S.A. pentru repararea trenurilor de aterizare, a roţilor şi a frânelor în vederea asigurării mentenanţei flotei de avioane F-16 a Forţelor Aeriene Române, reducând timpii de execuţie şi îmbunătăţind logistica pentru pregătirea misiunii, conform unui comunicat de presă al companiei.
Prin utilizarea instrumentelor specializate, echipamentelor, documentaţiei tehnice şi instruirii furnizate de Derco, Aerostar va fi dotată cu cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a repara cu succes componente F-16.
“Suntem mândri de a fi cea mai recentă unitate din grupul Lockheed Martin care se asociază cu România prin acest nou acord cu Aerostar”, a declarat preşedintele şi directorul general al Derco, Todd Morar. “Soluţia tehnologică Derco, pe care o împărtăşim cu Aerostar, va asigura pregătirea, eficienţa şi siguranţa personalului militar românesc care operează avioanele de luptă F-16.”
“Aerostar va asigura activităţile de întreţinere şi reparaţii necesare pentru noile flote de aeronave din România şi din regiune. Dorim să consolidăm poziţia României pe această piaţă şi să ne bazăm pe capacităţile şi cunoştinţele noastre tehnice”, a declarat Grigore Filip, preşedinte şi CEO al Aerostar S.A.
Acordul vine la câteva zile după ce primul Centru European de Instruire pentru F-16 a fost inaugurat la începutul acestei săptămâni la Baza Aeriană Feteşti, în sudul României, şi se bazează pe cei 26 de ani de cooperare a Lockheed Martin cu România în sprijinul apărării naţionale, industriei şi a mediului academic.
În calitate de lider mondial în domeniul tehnologiei, Lockheed Martin este decis să sprijine activitatea Ministerului Economiei în vederea consolidării capacităţilor industriei aerospaţiale şi de apărare din România şi să investească în parteneriate pe termen lung care să sprijine crearea de locuri de muncă înalt calificate şi transferul de tehnologie.