Descoperirea care surprinde omenirea: Oceane de apă găsite pe două lumi extraterestre VIDEO

0
20

Vineri, 19 Noiembrie 2021, ora 01:12

162 citiri

Cercetătorii de la Universitatea California din Santa Cruz au făcut o descoperire extraordinară, în două lumi extraterestre: oceane cu apă lichidă. Acest lucru a fost observat de către astronomi pe Titania și Oberon, Luni ale planetei Uranus, aflată la distanța de 2,6 miliarde de kilometri de Pământ.

Uranus are 27 de Luni cunoscute, dintre care Titania și Oberon sunt cele mai mari ca mărime. Ambele ar putea avea câte un ocean subteran, deși ele sunt niște corpuri înghețate la suprafață, potrivit Daily Mail.

Titania are un diametru de aproximativ 1.576 de kilometri, în timp ce Oberon are unul de 1.522 de kilometri. Cele două Luni ale planetei Uranus au temperaturi de suprafață de aproximativ -392 grade F (-200 de grade Celsius), dar elementele radioactive din adâncul acestor lumi extraterestre pot menține o parte din apa lor interioară, topită.

Cercetătorii de la Universitatea California din Statele Unite au subliniat importanța proiectării unor viitoare misiuni spațiale ale sondelor NASA, care ar avea capacitatea de a detecta oceanele de apă, pe toate cele cinci Luni importante ale lui Uranus, Oberon, Titania, Umbriel, Ariel și Miranda.

S-au știut puține lucruri despre Lunile lui Uranus, până când sonda spațială a NASA, Voyager 2, a trecut pe lângă planetă, în timpul zborului său din ianuarie 1986.

Descoperire de răsunet în Egipt: A stat ascuns sub nisip 4.500 de ani și de-abia acum a fost găsit VIDEO

Un studiu recent, care a analizat datele colectate de Voyager 2, a descoperit că magnetosfera lui Uranus nu seamănă absolut deloc cu a Pământului, despre care se știe că este aproape aliniată cu axa de rotație a planetei noastre.

Uranus este o planetă specială, care are câmpul magnetic înclinat la 60 de grade față de axa sa. Ca rezultat, câmpul magnetic ”se răstoarnă” asimetric în raport cu vântul solar.

Descoperire senzațională din interiorul Pământului, în premieră mondială: ”Este imposibil să găsim așa ceva pe Terra”

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here