Drulă: ‘Ciolacu ar fi trebuit să îl demită imediat pe consilierul Ponta’

0
71

Preşedintele USR consideră inacceptabile declaraţiile recente ale lui Victor Ponta în legătură cu răniţii din explozia de la Crevedia care au nevoie de ajutor medical în străinătate, conform news.ro. Cătălin Drulă spune că Victor Ponta ar trebui demis imediat după aceste declaraţii, relatează News.ro.

“Victor Ponta este este ultimul om care ar trebui să comenteze despre tragedia de la Crevedia. Au murit oameni pentru că nu a vrut să accepte sprijinul comunităţii europene la Colectiv. Au murit oameni pentru că voia el să spună «avem de toate». După declaraţiile lui, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să îşi elibereze consilierul din funcţie imediat. Credeţi că o va face? Şi Ciolacu gândeşte la fel. Nu le pasă de oamenii care au murit şi au fost răniţi la Crevedia”, spune Cătălin Drulă.

Victor Ponta a declarat într-o intervenţie la un post de televiziune, în contextul incendiului de la Crevedia, că “spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienţii în stare bună, iar pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară aici.”

Gabriel Diaconu a reacţionat, afirmând că medicii nu pot omorî, cu bună ştiinţă, un pacient ne-transportabil prin decizia de-a-l trimite cu avionul în altă ţară, când însuşi zborul ar putea să-i fie fatal. “Restul sunt, simplu spus, baliverne”, a adăugat Diaconu.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here