Au plecat din nordul Moldovei să facă performanţă în sport şi au reuşit. Cu multă muncă, dărurire şi ambiţie, canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş s-au apropiat de perfecţiune la Olimpiada de la Tokyo. Au luptat aşa cum o fac mereu la competiţii, cu România în suflet şi au adus în ţară medalia de aur, aşteptată de 37 de ani, la dublu vâsle feminin. Le-am văzut cu toţii, aici, la TVR, cum s-au bătut pentru victorie, am trăit alături de ele fiecare răsuflare până la linia de finiş şi ne-am simţit mândri că suntem români.
Cu această victorie, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au cucerit nu doar aurul olimpic la Tokyo, ci și inimile românilor care așteptau de 37 de ani un aşa triumf la dublu vâsle. Amintirea acelei zile e încă vie.
Simona Radiş: În momentul în care am trecut linia a fost o eliberare totală. Toți anii de muncă, toată oboseala, nervii, stresul s-au eliberat și a apărut acel gând și sentiment de fericire și bucurie că totul a fost cu un scop și scopul a fost îndeplinit.
Ancuţa Bodnar: Mergi acolo ca să lupți și să fii cea mai bună versiune a ta. Mergi să dai totul ca apoi să nu îți reproșezi ție nimic, că mai puteam un pic sau mai puteam… Nu, am dat totul în acea cursă.
Patru luni mai târziu de la victoria carierei lor, care a făcut înconjurul planetei, fetele continuă să muncească pentru viitoare performanțe. Le-am găsit la Snagov, la antrenament.
Performanța olimpică are în spate o muncă titanică. Disciplină și multe visuri. Culmi cucerite și eșecuri. Ambiție scrisă uneori în carnea vie din palme.
Ancuţa Bodnar: Dimineața ne antrenăm cam două ore jumătate, care constă în 24 km vâslit, iar după-amiaza avem cam trei ore bicicletă și forță. Mâinile cum arată deja? Ca la început.
Simona Radiş: Ca la început de sezon de vâslit. Dacă așa arată la început nu vreau să mă gândesc cum arată la sfârșit. La sfârșit arată chiar bine, la început este mai greu fiindcă după o pauză ele deja își ies din ritm, iar când luăm vâslele deja în mână și începem să vâslim mulți kilometri pe apă încep să apară rănile și să fie mai dureros. Dar cu timpul, în decursul a câteva săptămâni ele încep să treacă, mâinile se obișnuiesc iarăși cu acest tip de muncă și se bătătoresc, iar apoi noi nu mai simțim durere și ne putem face treaba așa cum trebuie. S-a vâslit inclusiv cu răni foarte profunde, cu sânge? La antrenamente, da.
În sala de forță se trage la fel de tare ca în bărci. Aici se aud doar sunetele aparatelor și indicațiile antrenorilor. Aproape o oră toată lumea “vâslește” sincron.
Oglinzile din sală sunt precum luciul apei. Pot ajuta la corectarea greșelilor sau la proiectarea ambițiilor. Anii de muncă se văd în rezistența la efort, în zecile de kilograme purtate pe umeri sau pe brațe, în concentrarea cu care stăpânesc timpul.
Ancuţa Bodnar: Când ești pe locul I ești locul I, atunci îți cântă imnul și ești cel mai mândru că ești român. Am avut parte de foarte multe încurajări și de mesaje la Jocurile Olimpice din partea românilor și pe această cale le mulțumim foarte mult, au contat foarte mult fiindcă ne dau putere în momentele grele.
Simona Radiş: Este o bucurie și o mândrie aparte faptul că noi acolo reprezentăm România. Noi pe podium nu am câștigat cu numele, ci am câștigat cu țara. Știind câți oameni avem în spate și că reprezentăm o națiune este un lucru extraordinar. Asta ne dă și putere să luptăm până la ultima lovitură și încă una în plus, să nu cedăm la greu și să mergem mai departe.
La 22, respectiv 23 de ani, lumea întreagă ar putea fi a lor. Dar România este acasă și e cel mai important loc.
Ancuţa Bodnar: Aici m-am născut, aici este familia mea care nu ar fi de acord deloc să plec din țară, bineînțeles tradițiile, obiceiurile pe care doar în zona noastră se mai găsesc și țara în general.
Țara care, în varianta ei ideală, ar putea arăta și mai bine de atât. Până atunci fetele îi vor fi oricum cei mai devotați ambasadori.
Simona Radiş: Păduri care ar trebui să rămână acolo și să nu mai fie tăiate, ape curate, fără plastic și gunoaie, mai puțină poluare, oameni mai buni. Dar cred că la un moment dat toată lumea se va trezi, îmi doresc asta cu adevărat și atunci va fi mult mai bine.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș au în față Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Atunci speră să facă din nou mândri câteva milioane de români.
În vremuri grele, se întăresc caracterele şi ies în faţă românii care fac ţara mare. Aşa a fost şi acum 103 ani, când s-a înfăptuit Unirea, aşa se întâmplă şi acum când trecem prin încercări care păreau de neimaginat. A fost încă un an greu, cu români răpuşi de boală, cu lacrimi şi îndoială. Însă am înţeles că numai împreună putem răzbate. Cu puterea şi bucuria de a spune, din suflet, #EuSuntRomania. De Ziua Naţională, Ştirile TVR vă invită ca împreună să ne aducem aminte de lucrurile care fac poduri între inimile noastre.
