FAO: În 2021 au fost înregistrate cele mai ridicate preţuri ale alimentelor din ultimii zece ani

0
414

Călin Rechea

Preţurile produselor alimentare au atins în 2021 cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, conform ultimului raport de la FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură).

Pe fondul celei mai mari creşteri anuale din ultimii 15 ani, de 28,1%, indicele agregat al preţurilor alimentelor a ajuns la 125,7 puncte (2014-2016=100), de la 98,1 puncte în anul precedent (vezi graficul).

Preţul uleiului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 65,8%, şi a urcat până la un nou record istoric, iar preţul zahărului a crescut cu 37,5%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani.

Preţul cerealelor a crescut cu 27,2% faţă de anul anterior, până la cel mai ridicat din ultimii 9 ani, în timp ce indicele preţului cărnii a crescut cu 12,7%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani.

În ultima lună a anului trecut, indicele agregat al preţurilor alimentelor a scăzut cu o rată lunară de 0,9%, după patru creşteri consecutive, iar creşterea anuală s-a temperat până la 23,1%, de la 27,8%.

Cea mai mare influenţă asupra dinamicii lunare a indicelui agregat au avut-o preţurile uleiurilor vegetale şi ale zahărului.

Preţul mediu al uleiurilor vegetale a înregistrat o scădere lunară de 3,3%, după o scădere de 0,2% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 36%, de la 51,4% în luna anterioară. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului uleiului la nivel global a fost de 2,7%.

Declinul a fost determinat de scăderea preţului uleiului de palmier şi a celui de floarea soarelui, în condiţiile în care preţurile uleiului de soia şi a celui de rapiţă au rămas relativ neschimbate.

Preţul zahărului a înregistrat o scădere lunară de 3,1%, după o creştere de 0,9% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 33,6%, de la 37,3%. Raportul FAO arată că declinul preţului zahărului a fost influenţat de scăderea preţului etanolului şi de deprecierea realului brazilian faţă de dolarul american, pe fondul îngrijorărilor legate de influenţa noului val al pandemiei asupra cererii globale.

Preţurile cerealelor şi-au temperat creşterea anuală până la 20,7%, de la 23,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,6%, după un avans de 3,1% în luna anterioară. Creşterea medie lunară din 2021 a fost de 1,6%.

Preţul grâului a înregistrat prima scădere lunară în decembrie după cinci creşteri consecutive, pe fondul recoltelor bune din emisfera sudică şi a scăderii cererii.

În 2021, preţul porumbului a crescut cu 44,1% faţă de anul precedent, în timp ce preţul grâului a crescut cu 31,3%. Singura scădere de preţ faţă de anul anterior la nivelul principalelor categorii de cereale s-a înregistrat pentru orez, de 4%.

Preţul produselor lactate şi-a temperat creşterea anuală până la 17,4%, de la 19,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,8%, după o creştere de 3,6% în luna anterioară. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului produselor lactate la nivel global a fost de 1,4%.

Preţul mediu al produselor a crescut cu 16,9% în 2021 faţă de anul precedent, după trei scăderi anuale consecutive, pe fondul creşterii cererii pentru importuri, în special din Asia, după cum se arată în raportul de la FAO.

Preţul cărnii a înregistrat a cincea lună consecutivă de scădere în decembrie 2021, cu o medie lunară de 0,5%. Creşterea anuală s-a temperat 17,4%, de la 19,4% în luna precedentă, în condiţiile unui declin lunar de 0,1%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară.

Preţurile cărnii de porc au înregistrat a şasea scădere lunară consecutivă ca urmare a reducerii achiziţiilor din China. Scăderi lunare s-au înregistrat şi pentru preţurile cărnii de ovine şi de pasăre. În ultimele 12 luni, creşterea medie lunară a preţului cărnii la nivel global a fost de 1,4%.

Probabilitatea menţinerii tendinţei de creştere a preţurilor produselor alimentare şi în 2022 este foarte ridicată, în condiţiile creşterii preţurilor energiei, combustibililor, îngrăşămintelor chimice şi a costurilor transportului.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here