FORUMUL ECONOMIC MONDIAL DE LA DAVOS: Liderul Chinei nu vrea o confruntare între puterile lumii

0
138

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat ieri, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), că o confruntare între marile puteri ale lumii ar putea avea consecinţe “catastrofale”, anunţă AFP.

Liderul de la Beijing a declarat, la inaugurarea reuniunii care se desfăşoară zilele acestea în format video: “Istoria a dovedit de nenumărate ori că o confruntare nu rezolvă problemele. Aceasta nu duce decât la consecinţe catastrofale. Trebuie să renunţăm la mentalitatea Războiului Rece şi să căutăm o coexistenţă paşnică şi rezultate de tip «câştig-câştig»”.

Forumul de la Davos, considerat locul suprem de întâlnire între mediile de afaceri, responsabili politici şi reprezentanţi ai societăţii civile, are loc online anul acesta din cauza pandemiei de Covid.

Chiar dacă Xi Jinping s-a prezentat ca un apărător al multilateralismului şi a atras atenţia asupra tensiunilor de la nivel mondial, nu a nominalizat marele său rival, SUA.

De menţionat că, în 2017, liderul chinez a fost în centrul atenţiei la Davos atunci când, în mod neaşteptat, a lăudat liberul-schimb şi globalizarea, în momentul în care instalarea la putere a preşedintelui Donald Trump în SUA genera temeri privind o revenire a protecţionismului.

“Lumea noastră de astăzi este departe de a fi liniştită”, a mai spus ieri preşedintele chinez, adăugând: “Acum abundă discursurile care îndeamnă la ură şi prejudecăţi”.

La Davos, atenţia participanţilor va fi axată pe evoluţia pandemiei în următoarele luni, dat fiind că perspectivele de redresare economică şi de ocupare a forţei de muncă vor depinde în mare măsură de aceasta. În atenţie va fi şi accesul la vaccinuri, care continuă să fie inegal – ţările bogate au acces, în defavoarea statelor sărace.

O altă discuţie aşteptată va fi cea cu privire la comerţul internaţional şi situaţia gravă creată de problemele din lanţurile globale de aprovizionare.

Forumul de la Davos se va încheia vineri, zi în care va fi luată în discuţie situaţia economiei globale.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here