Tribunalul Constanța a dispus, luni, începerea procesului în cazul fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău, trimis în judecată pentru abuz în serviciu.
În același dosar a fost trimisă în judecată și fosta secretară a Primăriei Constanța, Marcela Enache, pentru complicitate la abuz în serviciu.
„Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate în cauză de către inculpaţii Făgădău Decebal şi Enache Marcela, cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor de către organele de urmărire penală, în dosarul de urmărire penală nr. 144/P/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza (…), constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 22.12.2020, în dosarul de urmărire penală (…), precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii: 1) Făgădău Decebal, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, (…); 2) Enache Marcela, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu”, reiese din soluţia pe scurt formulată de judecători.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 3 zile de la comunicare.
În anul 2015, „inculpaţii Făgădău Decebal şi Enache Marcela şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa” şi ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu de peste 130.000 de euro, “concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, potrivit DNA.
Tribunalul Constanța a dispus, luni, începerea procesului în cazul fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. În același dosar a fost trimisă în…
Imunizarea cetățenilor UE se va realiza până la jumătatea lunii iulie 2021, cu toate vaccinurile disponibile în blocul comunitar, estimează comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Br…
UPDATE: Comisia de Etică din Colegiul Medicilor Bihor a decis, luni, că nu este vorba de malpraxis în cazul doctoriţei Flavia Groşan. În aceste condiții medicul pneumolog din Oradea poate să profeseze…
Judeţul Arad a intrat în zona roşie cu o incidenţă de 3,00 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Capitala înregistrează o creştere a ratei…
Senatoarea PSD, Gabriela Firea îi critică pe liderii coaliției de guvernare, PNL – USR PLUS – UDMR, în special pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru intenția de a…
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că a solicitat DSP o analiză în ce privește rata de infectare, presiunea asupra spitalelor sau rata de vaccinare, care să stea la baza deciziilor privind…
După data de 27 martie vremea se încălzește și vor avea loc precipitaţii slabe în perioada 22 martie – 4 aprilie, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În…
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.743 de cazuri noi de COVID-19, iar 60 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani. Până…
Municipiile Brad și Petroșani și orașul Simeria vor intra în carantină pentru 14 zile, după ce rata de infectare a trecut de 6 cazuri la mia de locuitori. Prefectul județeului Hunedoara, Călin Petru Marian,…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să decidă asupra măsurilor care vor fi aplicate în continuare în Timișoara, după ce orașul a intrat inițial în carantină, la o rată de infectare de…
Un cutremur cu magnitudinea 2,3 s-a produs luni, în Banat. Seismul a avut loc la 14 kilometri adâncime. Seismul a avut loc la ora 11.35, în Caraș-Severin. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor…
A fost emisă o nouă alertă pentru trei tipuri de măști neconforme. Astfel, se ajunge la un număr de 172 de măști care nu oferă protecție necesară împotriva COVID-19, avertizează, luni, InfoCons. Ţările…
Autorităţile din Norvegia investighează decesul a două persoane imunizate cu vaccinul anti COVID-19 produs de AstraZeneca. Acestea au avut simptome de tromboembolism,…