Fostul secretar de stat american Mike Pompeo a afirmat marţi că raportul experţilor asupra originii COVID-19 reprezintă o ‘mascaradă de-a dreptul’ şi o ‘campanie de dezinformare’ dusă, în opinia sa, de Partidul Comunist chinez şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează France Presse şi Agerpres.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, ‘a colaborat’ cu preşedintele chinez Xi Jinping ‘pentru a ascunde transmiterea de la om la om într-un moment CRUCIAL’, a declarat pe Twitter fostul şef al Departamentului de Stat sub preşedinţia lui Donald Trump.
Mike Pompeo a fost vârful de lance, de partea americană, a ofensivei împotriva Chinei, căreia i se atribuie responsabilitatea pentru că a permis răspândirea COVID-19 în lumea întreagă, şi OMS pentru că a eşuat în misiunea sa din grija de a nu supăra puterea de la Beijing.
Pompeo a afirmat între altele că ar dispune de probe ce ar demonstra că SARS-CoV-2 ar proveni de la Institutul de virusologie din Wuhan, oraşul chinez unde au fost detectate primele cazuri cunoscute de COVID-19 la sfârşitul lunii decembrie 2019.
Teza unui incident de laborator este considerată însă ‘extrem de improbabilă’ în raportul experţilor OMS însărcinaţi cu ancheta asupra originii pandemiei. Potrivit unor elemente ale raportului a cărui copie AFP a putut-o obţine luni, autorii săi consideră ‘de la probabilă la foarte probabilă’ transmiterea virusului la om de către un animal intermediar.
‘Institutul de virusologie din Wuhan rămâne sursa cea mai probabilă a virusului, iar OMS este complice’, a declarat marţi Mike Pompeo, apărând retragerea SUA din această agenţie ONU sub Trump, decizie însă anulată de noul preşedinte Joe Biden.
Administraţia Biden nu a reacţionat deocamdată la acest raport, notează AFP.