Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut, vineri, la Barcelona, în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală, a anunţat poliţia regională catalană, citată de AFP.
“El a venit în această dimineaţă la comisariatul din Les Corts”, un cartier din Barcelona, unde a fost convocat. El a fost plasat în arest şi va fi prezentat instanţei de la Palatul de justiţie din Barcelona, a explicat un purtător de cuvânt al Mossos d’Esquadra, poliţia catalană.
Conform unei surse judiciare, el va fi audiat de un judecător.
Pe 10 ianuarie, un tribunal din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, amintește Agerpres.
Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.
La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.
The famous soccer player Dani #Alves has been detained in #Spain on suspicion of sexual harassment.
He is accused of having engaged in inappropriate behavior toward a girl in a nightclub. Alves denies the allegations. pic.twitter.com/bDWBoKP8fA
— NEXTA (@nexta_tv) January 20, 2023
La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ”Pumelor”, echipa la care joacă.
Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM.
Hello! Do you know if they make any plugins to help with Search Engine Optimization? I’m trying to get my blog
to rank for some targeted keywords but I’m not seeing very good results.
If you know of any please share. Thanks! I saw similar article here:
Bij nl