Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), a depus astăzi la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o ofertă publică prin care vrea să răscumpere 670 milioane de acţiuni FP, echivalentul a 10,8% din Fond, după cum reiese dintr-un raport al emitentului publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Oferta face parte din programul de răscumpărare aprobat de acţionarii FP în luna noiembrie a anului trecut, prin care s-a dat undă verde achiziţionării pe perioada acestui an a cel mult 3,5 miliarde de acţiuni proprii (sunt formă de titluri listate la BVB sau certificate globale de depozit listate la bursa de la Londra), la preţuri cuprinse între 0,2 lei pe unitate şi 3 lei pe unitate (pentru titlurile listate la BVB).
“Se anticipează că detaliile complete ale ofertei, inclusiv preţul, vor fi anunţate dacă şi când oferta va fi implementată şi aprobarea de la ASF obţinută, aprobare care se estimează să fie primită în termen de zece zile lucrătoare, potrivit reglementărilor în vigoare”, se menţionează în raportul de astăzi de la bursă.
Franklin Templeton a numit Swiss Capital în calitate de intermediar pentru achiziţia de acţiuni listate la BVB.
Acţiunile Fondul Proprietatea au încheiat astăzi şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,4 lei, echivalentul unui discount de tranzacţionare de 37% faţă de Valoarea Unitară a Activului Net aferentă lunii august, de 0,6319 lei.
Recent, acţionarii FP au prelungit mandatului de administrator al Franklin Templeton cu numai un an, propunere ce fusese introdusă pe ordinea de zi a adunării la solicitarea Ministerului Finanţelor. Franklin Templeton dorea un nou mandat de patru ani, dar conform unor surse din piaţă, statul vrea să înlăture administratorul american de la cârma FP.
Cei mai mari acţionari ai FP sunt fondurile de pensii private Pilon II, astfel încât, foarte probabil, Finanţele, care au 7% din drepturile de vot ale FP, şi-au impus voinţa prin concursul unor fonduri de pensii.
https://www.bursa.ro/_rss