Franţa ar urma să înregistreze o creştere economică de 6,25% anul acesta

0
477
Franţa ar urma să înregistreze o creştere economică de 6,25% anul acesta

Franţa probabil va înregistra o creştere economică de 6,25% în anul 2021, conform noilor estimări ale Institutului pentru Statistici şi Studii Economice (INSEE), informează cotidianul Le Figaro.

“Creşterea economică revine în Franţa. Nu cade din cer, ci este rezultatul politicilor economice aplicate de mai mult de patru ani. Creşterea este puternică, solidă şi dinamică. A fost revizuită pentru anul 2021 de la 6,0% la 6,25%”, a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei.

“Conform promisiunilor făcute, vom reveni, în decembrie, la nivelul activităţilor economice anterior crizei”, a subliniat Bruno Le Maire.

“Deficitul nostru public nu va depăşi 5% în 2022, fiind incluse şi măsurile de reacţie faţă de majorarea preţurilor la energie”, a subliniat ministrul francez al Economiei.

(sursa: Mediafax)

Franţa ar urma să înregistreze o creştere economică de 6,25% anul acesta

Franţa probabil va înregistra o creştere economică de 6,25% în anul 2021, conform noilor estimări ale Institutului pentru Statistici şi Studii Economice (INSEE), informează cotidianul Le Figaro. “Creşterea…

Octavian Jurma: Marti avem peste 16.000 de cazuri COVID-19

Cercetătorul Octavian Jurma anunta că marți se vor înregistra peste 16.000 de cazuri de COVID și va fi un vârf săptămânal în jurul a 17.000 de cazuri, dar ne apropiem de vârful valului 4 și este posibil…

Comisia Europeană vrea să le ceară statelor membre UE să reducă accizele la energie

Comisia Europeană intenţionează să le ceară statelor membre ale Uniunii Europene să reducă accizele la energie sau să redistribuie profiturile în ţări mai sărace, anunţă Thierry Breton, comisarul european…

MApN oferă cinci ambulanțe Serviciului de Ambulanță București-Ilfov

MApN pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov cinci ambulanțe cu șofer. Acestea vor fi folosite pentru testarea COVID a populației. Ambulanțele MApN se vor alătura echipelor Serviciului de…

Statele Unite consideră "deschise" negocierile cu regimul taliban din Afganistan

Administraţia Joseph Biden a catalogat, luni, drept “deschise” primele negocieri cu Mişcarea talibanilor afgani după ce organizaţia islamistă a preluat cu forţa puterea în Afganistan ca rezultat al retragerii…

Concediile medicilor și ale personalului IGSU vor fi suspendate timp de 30 de zile

Concediile cadrelor medicale și ale personalului IGSU și din instituțiilor subordonate vor fi suspendate timp de 30 de zile, potrivit unor ordine ale Departamentului pentru Situații de Urgență. Departamentul…

Decretul privind desemnarea lui Dacian Cioloş candidat la funcţia de premier, publicat în Monitorul Oficial

Decretul privind desemnarea lui Dacian Cioloş în calitatea de candidat la funcţia de prim-ministru a fost publicat, luni seara, în Monitorul Oficial. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni,…

Descoperire ȘOC. Vaccinul Sputnik este contrafăcut. Formula unui renumit tratament anti COVID-19 a fost furată

Spionii ruși au furat formula vaccinului anti COVID-19 produs de Oxford/AstraZeneca și au fost folosit-o pentru crearea vaccinului Sputnik, anunță publicația The Sun. Serviciile de securitate spun că…

Încă nouă unități de învătământ trec în sistem online

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus, luni, suspendarea cursurilor cu prezența fizică pentru nouă unități școlare, respectiv patru colegii, patru școli și un…

Mihai Tudose, ironic la adresa lui Iohannis. ”E pe drumul cel bun. Inițial a nominalizat pe cineva de pe locul 2, acum de pe locul 3”

Mihai Tudose, vicepreședintele PSD a declarat, luni seară în emisiunea “Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, că Dacian Cioloș, premierul desemnat de Klaus Iohannis, nu va obține…

Ciolacu: PSD nu va vota niciodată un nou Guvern zero

Desemnarea lui Cioloș reprezintă primul pas spre anticipate, afirmă, Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook. Liderul social democrat mai spune că „ PSD nu va vota niciodată un nou Guvern…

George Simion, mesaj pentru Dacian Cioloș: Dar cine crezi că te votează?

Copreședintele AUR George Simion a comentat pe Facebook anunțul liderului USR, Dacian Cioloș privind acceptarea poziției de premier desemnat pentru a forma un nou Guvern. Dar cine crezi că te votează?, a scris…

Aproape 52.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Aproape 52.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. 51.721 de persoane au…

Reacția PSD la anunțul lui Iohannis: Rocadă în alianța pierzătorilor

„Rocadă în alianța pierzătorilor”, este mesajul social-democraților după ce președintele Klaus Iohannis a decis să îl desemneze pe liderul USR, Dacian Cioloș, să formeze un nou…

Florin Cîțu: Dacian Cioloș are acum posibilitatea să negocieze cu PSD și AUR

PNL va discuta cu Dacian Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR, transmite liderul PNL, Florin Cîțu. „Am luat act de…

Source</a