Giurgiu: Trei TIR-uri cu 64 de tone de deșeuri din pilitură de fier, oprite la intrarea în țară

0
234
Giurgiu: Trei TIR-uri cu 64 de tone de deșeuri din pilitură de fier, oprite la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au oprit la intrarea în țară trei TIR-uri care transportau din Bulgaria în România 64 de tone de deșeuri din pilitură de fier.

Potrivit Poliției de Frontieră, poliţiştii din Giurgiu au făcut, pe sensul de intrare în ţară, controale asupra unor TIR-uri conduse de cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din pilitură de fier.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele trei autocamioane transportau cantităţile de 20.800, 21.500, respectiv 21.800 de kilograme deşeuri din pilitură de fier, pentru care şoferii au prezentat documente de transfer incomplete. Deşeurile au fost încărcate din Bulgaria, destinaţia fiind o firmă de pe teritoriul României.

Autorităţile nu au permis accesul pe teritoriul României pentru cele trei mijloace de transport.

(sursa: Mediafax)

PSD: Clotilde ajunge! E prea mult!! Trop c’est trop! Enough is enough!

Alexandru Petrescu, vicepreședintele PSD Sector 1 , a anuntat pe Facebook ca social democratii sustin „initiativa cetateneasca de declansare a referendumului de demitere a primarului Clotilde…

O polițistă de la DGA București s-a sinucis

O polițistă care lucra la Direcția Generală Anticorupție s-a sinucis, ea fiind găsită în casă, miercuri dimineața, decedată. Surse judiciare arată că polițista în vârstă de 50 de ani s-a…

Crimă într-o familie din Argeș. Un bărbat este bănuit că și-a omorât soția

O femeie a murit în urma unei agresiuni, iar principalul suspect este soțul său. Cadavrul victimei a fost găsit de anchetatori în locuința familiei din localitatea Poienarii de Argeș. Potrivit…

Peste 47.000 de gălățeni, la un pas de executare silită, deoarece nu și-au plătit taxele locale

Peste 47.000 de gălățeni sunt la un pas de executare silită deoarece nu și-au plătit taxele și impozitele locale, dar și amenzile datorate bugetului local. Pentru a evita blocarea conturilor sau alte popriri, …

Octavian Jurma, scenariu alarmant: Tulpina Delta, dominantă cel târziu în august în România. In valul 4 vor muri dintre cei nevaccinați

Medicul Octavian Jurma sustine că valul 4 de coronavirus „ne va lua prin surpindere, relaxați” și că, în septembrie, atunci când va „începe furtuna Delta, va fi târziu să regreți că nu ești vaccinat tu…

Ministrul Mediului cere control comun GNM, IGSU și ISCIR la Azomureș. Ce arată măsurătorile

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, cere control comun GNM, IGSU și ISCIR după explozia de la Azomureș: „Constatăm că am avut 3 incidente majore în doar câteva zile și trebuie să aflăm rapid dacă este doar…

Sindicatul Europol: Comisarul șef Christian Ciocan a încălcat legea prin șapte fapte. Atitudine scandaloasă!

Reprezentanții Sindicatului Europol îl acuză pe comisarul șef Christian Ciocan, director împuternicit al Unității de Politici Publice din MAI, că a încălcat legea prin șapte fapte. Potrivit sindicaliștilor,…

Ambulanță privată, lovită de un tren cu pasageri, în județul Caraș-Severin

O ambulanță privată de transport dializă a fost lovită de un  tren de pasageri, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș. Din fericire, în momentul producerii impactului, în ambulanță nu se…

Cod galben de furtuni în 11 județe. Caniculă în alte 10 județe

Cod galben de instabilitate atmosferică în 11 judeţe și Cod galben de caniculă în alte zece judeţe, în următoarele trei zile, transmite ANM. Miercuri, orele 13:00 – 22:00, local în Moldova,…

Fetiță devorată de câini în Constanța. O organizație civică reclamă mușamalizarea

Fetiță de 3 ani, din Saraiu, județul Constanța, care a murit, în 11 iunie, și despre care s-a spus că a fost ucisă de animale sălbatice, ar fi fost devorată de câinii fără stăpân, spun reprezentanții…

Vreme caniculară în Capitală, cu averse de ploaie și descărcări electrice în următoarele trei zile

Vremea va fi caniculară în Capitală în următoarele trei zile, cu maxime de 32 de grade Celsius, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Până vineri, ora 9:00, maximele termice vor fi…

Elevii cer să aibă acces la lucrările de examen înaintea contestării rezultatelor

Mai multe asociaţii de elevi din ţară solicită Ministerului Educaţiei Naţionale includerea posibilităţii elevilor de a-și vedea lucrările de Bacalaureat şi de Evaluare Naţională înaintea depunerii…

Comisarul european pentru afaceri interne susține intrarea României în spațiul Schengen

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, susține intrarea României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus.  ”Virusul…

Şeful OMS spune că mai lipsesc aproape 17 miliarde de dolari pentru lupta împotriva pandemiei

Aproape 17 miliarde de dolari mai lipsesc pentru a finanţa lupta împotriva pandemiei, nu numai cu vaccinuri, ci şi cu echipamente de protecţie, teste şi tratamentele rare care există, atrage atenţia Organizaţia…

PSD: Campania de vaccinare a eșuat lamentabil

Campania de vaccinare a eșuat lamentabil, acuză social-democrații, într-o postare pe Facebook. Ei amintesc de obiectivele anunțate de Florin Cîțu și Klaus Iohannis și afirmă că „<succesul> vaccinării…

Source</a