Grevă în sistemul Asigurărilor de Sănătate

0
56

Angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate din toată ţara au intrerupt, astăzi, activitatea şi au intrat în grevă. La Buzău, protestul a început la ora 9.00, iar programul cu publicul a fost oprit pe perioadă nedeterminată. Oamenii care nu au ştiut de protest au venit la sediul instituţiei pentru a-şi rezolva problemele, însă când au ajuns aici s-au lovit de uşi închise. Cei mai mulţi s-au revoltat pentru că au bătut zeci de kilometri, printre ei şi bătrâni sau mame cu copii mici care au venit din mediul rural până în municipiul Buzău. Cu toţii au fost nevoiţi să se întoarcă, deşi erau şi persoane care aveau de rezolvat probleme ce ţin de viaţă şi moarte.

“Ei fac protest şi noi murim. Eu am venit pentru o adeverinţă, că trebuie să-mi operez fata”, a spus o doamnă din Râmnicu Sărat venită la sediul CJAS Buzău din municipiul reşedinţă distanţă.

“Am venit pentru că trebuie să prelungesc perioada în care am acasă un aparat de oxigen pentru tatăl meu. Toate actele trebuie semnate aici şi apoi trimise la Iaşi, până pe 14. Dacă nu, pierd tubul de oxigen”, a spus un alt buzoian.

“Mi-a expirat cardul de sănătate şi am nevoie de el pentru că mâine mă duc la operaţie la Bucureşti”, a spus o altă femeie.

Protestul declanşat astăzi presupune întreruperea lucrului pentru o perioadă nedeterminată.

“Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că, începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii. Însă sunt găsite soluţii satifăcătoare şi imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi”, se arată în comunicatul emis de BNS.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Casele de Asigurări de Sănătate, Dan Anghel, a declarat că protestul va continua, cu siguranţă, şi vineri.

“Din 2018 nu s-a mai oferit niciun fel de creştere salarială, salariile consilierilor sunt de 4.400 de lei, deşi sunt oameni cu 20 de ani vechime. Sunt peste 11 Case care nu mai au doctori, lumea migrează către instituţii unde nivelul salariilor este dublu sau triplu, iar nivelul de muncă este nu mare, ci uriaş! Se stă peste program. Vom protesta până ni se vor rezolva doleanţele. Mâine o să fie o întâlnire la Guvern şi vedem ce se poate face. Dacă, în urma negocierilor, vom găsi o soluţie, vom întrerupe protestul”, a spus Dan Anghel, Federaţiei Sindicatelor din Casele de Asigurări de Sănătate.

La Buzău, circa 66% dintre angajaţi sunt membri de sindicat.

“NU AM CERUT RECTIFICĂRI BUGETARE! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această

instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi AOPSNAJ! În faţa publicului ne cerem scuze pentru această situaţie dificilă şi pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile şi simţim că acestea nu au fost înţelese în întregime, iar buna noastră credinţă a fost interpretată greşit de către politicieni”, informează organizatorii protestului.

Surse din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău au explicat faptul că, aici, sunt mari probleme de personal, în sensul că în ultimul an au plecat trei angajaţi, doi consilieri şi un şef serviciu, iar alţi trei angajaţi ar fi trebuit să iasă la pensie de mulţi ani însă au rămas pe posturi tocmai din lipsă de personal. Pe de altă parte, mai sunt şi şase posturi vacante fapt care îngreunează foarte mult buna desfăşurare a activităţii. Cele mai aglomerate departamente sunt cele de control precum şi la serviciul evidenţă asiguraţi, carduri şi concedii medicale.

Source