IBC Focus: Unul din zece arhitecţi români foloseşte deja Inteligenţa Artificială (AI)

0
61

Mai mult de jumătate dintre marii constructori (55%) afirmă că simt o intensificare a mediului concurenţial şi, prin urmare, orice tehnologie nouă care prezintă un potenţial de a creşte avantajul competitiv în piaţă este deosebit de important, potrivit unui studiu al IBC Focus, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Pentru analiza realizată de IBC Focus au răspuns 102 dintre cele mai mari firme de arhitectură din România şi 104 dintre cei mai mari constructori din ţară, se mai arată în comunicat.

Astfel, 8 din 10 arhitecţi români consideră că inteligenţa artificială le va influenţa pozitiv activitatea profesională, iar 43% dintre aceştia declară că impactul AI va fi semnificativ. Viitorul este aici pentru 10% dintre arhitecţi, care sunt deja implicaţi în proiecte care utilizează inteligenţă artificială în procesul arhitectural, conform sursei citate.

“Inteligenţa artificială va influenţa şi mai mult domeniul arhitecturii şi industria construcţiilor în următorii ani. De la proiectare şi planificare, la construcţie şi management, AI-ul va fi integrat în fiecare subdomeniu al industriei de construcţii şi în practica arhitecţilor pentru îmbunătăţirea eficienţei, reducerea costurilor şi îmbunătăţirea procesul general de construcţie. Ne aşteptăm ca adopţia AI să fie constantă în România, tocmai de aceea am luat pulsul firmelor de arhitectură şi de construcţii cu privire la acest subiect prioritar pe agenda managerilor”, a declarat Andrei Spătaru, CEO IBC Focus, transmite sursa precizată.

În ceea ce-i priveşte pe constructori, aceştia par mai puţin influenţaţi de evoluţia inteligenţei artificiale şi doar un constructor din zece (9,62%) utilizează AI-ul în activitatea zilnică. De asemenea, un sfert dintre marii constructori analizează oportunităţile acestei tehnologii şi soluţii despre cum ar putea fi integrată în activitatea companiilor proprii, conform analizei IBC Focus, prezentată în comunicat.

Source