Într-o adevărată anchetă jurnalistică, în care se iau în considerare, în mod echitabil, punctele de vedere pro și contra, Le Monde a intervievat teologi, istorici și experți într-ale religiilor, prezentând la egalitate argumentele care arată dacă Iisus a existat sau nu ca personaj real, istoric.
În mod paradoxal, punctul de vedere negativ că Iisus nu a existat este susținut de un teolog baptist american, Robert M. Price, care începe prin a spune că e vorba acolo doar de ipoteze istorice, dar că inexistența lui Iisus ca persoană reală nu înseamnă că nu există Dumnezeu și că asta ar trebui să ne ducă la ateism. El mai spune și că pildele din Evanghelii sunt banale și că par a fi luate din surse evreiești și grecești contemporane autorilor Evangheliilor. Principalul lui argument privind inexistența istorică a lui Iisus este însă – în bună hermeneutică neo-protestantă – că epistolele apostolului Pavel sunt considerate mai vechi decât textul propriu-zis al celor patru Evanghelii, or Pavel nu menționează nici unul măcar din lungul șir de miracole și minuni ale lui Isus din cele patru Evanghelii.
Apoi, se vede asta și din grija cu care evangheliștii caută să-și lege textul de profețiile Vechiului Testament ebraic. Spune Robert Price: „Ce pare mai plauzibil: că un om a înmulțit pâinile pentru gloata adunată în jurul lui, sau că cineva a rescris o poveste veche și faimoasă în care profetul Elisei face același lucru (2 Regi 4:38-44)? Deci, ce mai rămâne atunci din Iisus? S-ar putea să fi existat un Iisus istoric, dar nu avem niciun motiv să credem asta.”
Dar inexistența lui Iisus, conchide acest teolog baptist, nici măcar nu este importantă. Hinduismul nu are un fondator, iar o bună parte a budiștilor nu consideră importantă ideea dacă Buddha a existat sau nu. Dumnezeu însă există, iar asta e tot ce contează.
Teoria că Iisus este un personaj real, istoric, e susținut de istoricul francez (ateu) Simon-Claude Mimouni, care subliniază că punerea la îndoială a existenței istorice a lui Iisus este relativ recentă și are o valență pur ideologică, datând doar de la ateismul Iluminismului (the Enlightenment, die Aufklärung) al sec. XVIII care a dus la Revoluția franceză și la ateismul impus oficial.
Cum a devenit Iisus asociat cu dreptul?
Era un fiu de refugiați care i-a susținut pe cei săraci și și-a îndemnat adepții să nu arunce primii piatra. Dar când vine vorba de urne, Isus a devenit proprietatea politică a conservatorilor intransigenți și a populiștilor anti-migrație, mai puțin înclinați să întoarcă obrazul decât să-i ferească pe solicitanții de azil de pericol, scrie Politico.eu.
În Ungaria, premierul Viktor Orbán, un radical anti-migrație, este un autoproclamat campion al Europei creștine și al democrației iliberale. În SUA, fostul președinte Donald Trump a organizat o ședintă foto controversată în fața istoricei Bisericii Episcopale Sf. Ioan, ținând în mână o Biblie.
În Italia, Matteo Salvini, liderul populist al partidului de extremă dreapta Liga, își folosește în mod obișnuit mitingurile pentru a face expoziții publice cu simboluri catolice, cum ar fi sărutul rozariului. Și Giorgia Meloni, care conduce partidul post-fascist Frații Italiei, a devenit virală cu un discurs în care strigă: „Sunt Giorgia. Sunt femeie. Sunt mamă. Sunt creștină.”
Vaticanul se luptă să țină politica în afara religiei și religia în afara politicii. Tendința nu a trecut neobservată de Vatican, care s-a retras în liniște. În timp ce Biserica Romano-Catolică nu a dat înapoi de la bătăliile conservatoare cheie – cum ar fi avortul și structurile tradiționale de familie – cu privire la alte probleme, Papa Francisc adoptă o poziție extrem de liberală (după standardele predecesorilor săi oricum).
„Cine sunt eu să judec”, a spus el odată, referindu-se la homosexualitate. În ceea ce privește migrația, el nu pierde nicio șansă de a îndemna la o abordare mai generoasă – nu s-a sfiit, de exemplu, să critice politica anti-imigrație a lui Trump, calificând-o drept „crudă”.
În timpul unei călătorii în Grecia la începutul acestei luni, papa Francisc a comparat liniile directoare recent retrase ale Uniunii Europene privind utilizarea termenilor precum „Crăciun” și „creștin” cu acțiunile dictaturilor istorice. Dar evenimentul principal al călătoriei sale a fost o un mesaj adresat solicitanților de azil și oficialilor, în care a cerut Europei să adopte o poziție mai blândă cu privire la migrație și să împiedice Marea Mediterană să devină „o mare a morții”.
De asemenea, Papa pare să fi luat partea președintelui american Joe Biden într-o dezbatere aprinsă între catolicii americani asupra faptului dacă politicienilor care susțin dreptul la avort ar trebui să li se refuze împărtășania. În timpul unei întâlniri din octombrie, Suveranul Pontif l-a numit pe președintele SUA „bun catolic” și a spus că ar trebui să continue să primească împărtășania.
Ideea este, a spus Manuel Enrique Barrios Prieto, secretar general al Comisiei Conferințelor Episcopale din UE (COMECE), că învățăturile lui Iisus vechi de 2.000 de ani nu pot fi reduse la categorii politice care au fost dezvoltate în timpul revoluției franceze, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
„Adevărata problemă este să folosim categorii sau etichete care sunt mai mult din vremurile noastre, decât din vremurile lui Isus”, a spus el. „Etichetele noastre nu ar trebui aplicate lui Isus.”
Secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, a oferit un avertisment similar împotriva politizării lui Dumnezeu când s-a întâlnit în septembrie cu liderii Partidului Popular European (PPE), de centru-dreapta, care include și creștin-democrații de pe continent.
„În creștinism, nu alegi ceea ce îți place cel mai mult sau ce este cel mai confortabil”, a spus el . „În creștinism, trebuie să accepți totul”, deoarece nu este ca „mersul la supermarket”.
Dați Cezarului ce este al Cezarului
Discuția despre locul lui Iisus în tărâmul politicii pământești se desfășoară încă din vremurile biblice. Întrebat de guvernatorul roman Pilat din Pont dacă este regele iudeilor, Iisus a răspuns. „Împărăția mea nu este din lumea aceasta.”
„Mesajul lui Iisus este un mesaj religios, nu este un mesaj politic”, a spus Barrios Prieto. „Deși, evident, mesajul lui Iisus – învățătura lui Iisus – are implicații politice și sociale.”
Din Evul Mediu până în epoca gânditorilor mai recenti precum Hegel și Nietzsche, dezbaterea asupra lui Iisus „a creat o industrie culturală… care i-a permis să devină un paladin al cauzelor de tot felul”, a spus Marco Filoni, filozof la Universitatea din Roma.
El a fost de acord că nu este corect să folosim categorii politice moderne atunci când vorbim despre Iisus – „în același mod nu le-am aplica altor figuri istorice precum Ginghis Khan”, a spus el.
În epoca modernă, creștinismul a devenit legat predominant de o parte a spectrului politic, deoarece partidele creștin-democrate din țări precum Germania sau Italia s-au gândit să reprezinte valorile religioase, în timp ce, în multe cazuri, socialiștii și comuniștii au îmbrățișat adesea un punct de vedere laic, o viziune anticlericală asupra lumii.
Tulburările mai recente din Europa au produs o nouă cohortă de partide politice care preiau steagul creștinismului ca parte a politicii identitare.
Criza financiară din 2007-2008 și criza migrației din 2015-2016 au creat „în sectoare mari ale opiniei publice un sentiment larg de declin și au declanșat o stare de teamă și suspiciune față de globalizare, liberalism, străini… pe scurt, împotriva ideii în sine de o societate deschisă”, a spus Iacopo Scaramuzzi, autorul unei cărți despre modul în care populiștii au folosit creștinismul.
„Toți acești politicieni au început destul de brusc să folosească creștinismul și simbolurile creștine într-un mod foarte instrumental, pentru a-și asigura circumscripția electorală”, a adăugat el.
Politica acestor noi mișcări are adesea puțin de-a face cu credința. Politicienii populiști sunt rareori credincioși în adevăratul sens al cuvântului; în multe cazuri, nici măcar nu au o familie tradițională: Trump și Salvini sunt divorțați; Meloni este o mamă necăsătorită. Și cel puțin în Europa, circumscripțiile lor devin mai laice.
Îmbrățișarea religiei este adesea mai puțin despre credință, cât despre nostalgie. Ei „recunosc creștinismul ca o limbă comună, o aură de tradiție, o amintire confortabilă a unui trecut de aur, când nu exista Uniunea Europeană, nici căsătorie gay, nici musulmani în oraș”, a spus Scaramuzzi.
Iisus a fost redus la „un marcator de identitate”, susține acesta. Dacă cineva crede că Isus a fost de dreapta sau de stânga depinde în general de locul în care ne aflăm în spectrul politic. Un studiu recent din SUA a constatat că, atunci când vine vorba de politică, omul îl creează pe Dumnezeu după chipul lui, mai degrabă decât invers.
Cercetătorii au cerut respondenților să-și imagineze ce ar fi gândit Iisus despre problemele contemporane. Republicanii creștini și-au imaginat un Iisus care tindea să fie împotriva redistribuirii bogăției, imigranților ilegali, avortului și căsătoriei între persoane de același sex.
În zilele noastre, cel puțin pentru Vatican, preocuparea mai mare nu este de a injecta religia în politica seculară, ci de a menține bătăliile politice asupra identității în afara chestiunilor de credință.
„Avem o creștere a populismului în Europa, acest lucru este adevărat”, a spus Barrios Prieto, noul secretar general al COMECE, Comisia Episcopatelor din Uniunea Europeană. „Este adevărat, poate că unii catolici nu se simt bine reprezentați de partidele tradiționale. Dar ceea ce este de asemenea foarte important este problema identității… Trebuie să evităm să vedem identitatea creștină în confruntare cu ceilalți,” spune acesta.
Citeste si:
