Vineri, 22 Martie 2024, ora 09:58
26 citiri
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a anunțat că zeci de persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Dumbrava Roşie, din cauza unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, 22 martie.
La faţa locului au intervenit pompierii militari din Piatra-Neamţ şi pompierii voluntari din Dumbrava Roşie.
„Într-un apartament situat la al doilea etaj a ars o priză. Din cauza acestui eveniment s-a degajat fum atât în interiorul apartamentului cât şi pe casa scării. Până la sosirea forţelor de intervenţie 24 de persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent