IRAK: Papa Francisc s-a întâlnit cu marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, la Najaf

0
255

Marele ayatollah Ali al-Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă pentru majoritatea musulmanilor şiiţi din Irak şi din lume, l-a primit sâmbătă pe papa Francisc, liderul a 1,3 miliarde de catolici la nivel mondial, în oraşul sfânt şiit Najaf, situat la 200 kilometri sud de Bagdad, transmite AFP şi Agerpres.

Potrivit dpa, numeroşi copii – aliniaţi pe strada Rasool, aflată pe traseul suveranului pontif – au fluturat drapeluri ale Irakului şi Vaticanului. Toate magazinele şi străzile au fost închise, restricţiile de circulaţie au fost intensificate, iar forţele de securitate se aflau în număr mare pe străzile oraşului.

Foto: (c) Vatican Media/­Handout via REUTERS

Marele ayatollah, în vârstă de 90 de ani şi care nu apare niciodată în public, l-a întâmpinat pe papă la locuinţa sa modestă din Najaf, sediul clerului şiit din Irak, în cea de-a doua zi a vizitei suveranului pontif în Irak, notează Reuters, care aminteşte că este pentru prima dată în istorie când are loc o astfel de întâlnire între un şef al Bisericii Catolice şi un lider al islamului şiit.

Nici presa, nici alţi invitaţi nu au fost autorizaţi să asiste la acest dialog inedit. Potrivit Reuters, marele ayatollah şiit a acceptat să aibă o întrevedere cu papa Francisc, 84 de ani, cu condiţia ca la întâlnire să nu fie prezentă niciun om politic irakian.

După cum au semnalat în urmă cu câteva zile mai mulţi experţi, citaţi de EFE, cel mai probabil papa Francisc a respectat protocolul şi s-a descălţat înainte de a intra în încăperea în care urma să-l primească al-Sistani. În lipsa fotografiilor, persistă întrebarea dacă al-Sistani, care se ştie că în mod normal rămâne aşezat atunci când îşi primeşte invitaţii, s-a ridicat sau nu în picioare pentru a-l întâmpina pe papa Francisc, scrie EFE.

Cu această întrevedere în spatele uşilor închise care urma să dureze aproape o oră, suveranul pontif a întins mâna islamului şiit după ce, în urmă cu doi ani, a semnat un document privind “fraternitatea umană” cu şeicul egiptean Ahmad al-Tayyeb, marele imam al Al-Azhar, importantă instituţie a islamului sunnit. La întâlnirea cu ayatollahul al-Sistani nu urma să fie semnat niciun document, însă întrevederea transmite un mesaj în sine, potrivit experţilor, în contextul în care ayatollahul şiit este un ghid spiritual foarte apreciat pentru seriozitatea şi înţelepciunea sa, inclusiv printre cei care nu aparţin ramurii şiite a islamului, scrie EFE.

Edictele sale religioase (fatwa) au dus la mobilizări în 2014 împotriva grupării teroriste Stat Islamic şi, în ianuarie 2019, Ali al-Sistani a cerut anchetarea “crimelor atroce” comise de jihadişti din această grupare împotriva unor minorităţi din societatea irakiană, precum comunitatea yazidi din Sinjar, creştinii din Mosul şi turcomanii din Tal Afar.

Foto: (c) MURTAJA LATEEF/EPA

Marele ayatollah Ali al-Sistani este cea mai înaltă autoritate pentru majoritatea celor 200 de milioane de musulmani şiiţi din întreaga lume – minoritari în rândul celor 1,8 miliarde de musulmani. Unicul său rival religios este ghidul suprem iranian, marele ayatollah Ali Khamenei, aminteşte AFP.

De naţionalitate iraniană, marele ayatollah al-Sistani se prezintă de decenii drept garantul independenţei Irakului şi conduce o şcoală teologică ce pledează pentru retragerea clericilor din politică – unde ar trebui să ofere doar consiliere – spre deosebire de şcoala din Qom, în Iran.

“Şcoala teologică din Najaf este mai laică decât cea din Qom, mai religioasă”, a amintit cardinalul spaniol Miguel Angel Ayuso, preşedintele Consiliului pontifical pentru dialog religios. Şcoala Najaf, a continuat el, “acordă mai multă importanţă aspectului social”.

Papa Francisc, la fel ca şi marele ayatollah al-Sistani, sunt două personalităţi religioase care fac adesea comentarii politice. Însă amândoi îşi cântăresc foarte bine cuvintele, notează AFP.

Vizita papei Francisc – pe fondul unor măsuri draconice de securitate – are loc într-un lockdown total, cu peste 5.000 de contaminări cu coronavirus în fiecare zi. Dacă suveranul pontif s-a vaccinat înainte de călătorie, biroul marelui ayatollah şiit nu a menţionat existenţa unei măsuri similare.

Oraşul sfânt Najaf este principalul centru religios al şiiţilor şi loc de pelerinaj pentru şiiţii din întreaga lume. Oraşul adăposteşte mormântul uneia dintre figurile cele mai venerate ale islamului, Ali, vărul şi ginerele profetului Mahomed şi primul bărbat care s-a convertit la islam.

După Najaf, papa Francisc îşi va continua călătoria spre sud, la Ur, oraş antic unde, potrivit tradiţiei, s-a născut patriarhul Avraam. Aici, suveranul pontif se va ruga alături de demnitari şiiţi, suniţi, yazidi şi sabeeni.

Source