Israelul a bombardat miercuri Quneitra, un oraş sirian situat la sud-vest de Damasc, şi a provocat pagube materiale, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana, informează news.ro.
“Inamicul israelian a efectuat un atac cu mai multe rachete de tip sol-sol” din Platoul Golan, anexat de Israel, vizând oraşul Quneitra, către ora locală 0.30 (şi ora României), a anunţat miercuri Sana.
Sana citează o sursă militară şi anunţă pagube materiale fără să facă alte precizări.
Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, anunţă că au avut loc explozii la Quneitra, “în urma unor atacuri israeliene vizând posturi militare”.
Acesta este al treilea bombardament pe care Israelul îl efectuează împotriva Siriei de la începutul lunii, după atacuri la 17 februarie vizând un post militar în oraşul Zakiya, la sud de Damasc, şi la 8 februarie împotriva unor baterii antiaeriene, în urma unui tir de rachetă din Siria.
Israelul a efectuat, de la începutul Războiului din Siria, în 2011, sute de atacuri vizând teritoriul sirian, şintind poziţii ale militarilor regimului lui Bashar al-Assad, dar şi forţe iraniene şi din cadrul Hezbollahului libanez, care luptă alături de regimul de la Damasc.
Israelul a ameninţat în mai multe rânduri că nu va permite inamicului său jurat, Iranul, să-şi extindă influenţa în Siria.