Preşedintele american Joe Biden a anunţat noi măsuri pentru reglementarea problemelor întâmpinate de lanţul de aprovizionare pe plan global, cu prilejul summitul liderilor G20 de la Roma, relatează AFP, citat de Agerpres.
Preşedintele a avut “un summit privind rezilienţa lanţului de aprovizionare global cu Uniunea Europeană şi alte 14 ţări ce împărtăşesc aceleaşi idei”, a indicat Casa Albă într-un comunicat care vorbeşte de asemenea de “promovarea unei mai mari cooperări internaţionale legat de dificultăţile pe termen scurt ale lanţului de aprovizionare şi de întărirea şi diversificarea acestui ecosistem pe termen lung, de la materii prime la produse finite, logistică şi distribuţie”.
Prezent în faţa presei la Roma, înconjurat de alţi lideri mondiali veniţi fizic în capitala italiană, Biden a subliniat importanţa primordială a bunelor condiţii de aprovizionare pentru “majoritatea cetăţenilor”.
“În timpul acestei pandemii, am constatat întârzieri în livrările de automobile sau electronice”, a amintit el.
Administraţia SUA este preocupată de aceste dificultăţi de aprovizionare pe plan global care, de la reluarea activităţilor, au dus la creşterea preţurilor şi sporesc temerile privind o inflaţie mai îndelungată decât se previziona şi care îi nemulţumeşte pe americani.
Între măsurile concrete anunţate de Biden se numără o finanţare suplimentară a asistenţei tehnice pentru Mexic şi partenerii SUA din America centrală în scopul rezolvării blocajelor de ordin logistic. Va urma de asemenea să fie semnat un decret vizând accelerarea livrării de materiale militare “pentru a reacţiona mai rapid la insuficienţe”, a mai spus Biden.
“Nu ne putem relua activităţile ca de obicei după ce am văzut cum epidemia a întrerupt lanţul de aprovizionare. Coordonarea este cheia. Trebuie să lucrăm împreună”, a subliniat Biden.
Pentru 2022 este prevăzut de altfel un summit internaţional ce va reuni companii private, sindicate şi alte instituţii sub egida Departamentelor de Stat şi comerţului american, în vederea reluării funcţionării lanţului de aprovizionare.
Ministrul american al transporturilor Pete Buttigieg a avertizat recent că actualele probleme de aprovizionare vor continua şi anul viitor şi a pledat pentru o soluţie pe termen lung.