Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Washington, turneu pregătitor pentru US Open

0
68

Sorana Cîrstea (33 ani, 32 WTA) s-a impus în fața croatei după aproape două ore de joc. În acest meci, Martic (32 ani, 36 WTA) a reuşit 6 aşi, dar a comis şi 9 duble greşeli, în timp ce Cîrstea a încheiat cu 3 aşi şi 3 duble greşeli.

În primul set, jucătoarea noastră a condus cu 3-0, dar Martic a egalat. Până la urmă, românca s-a impus cu 6-3.

În actul secund, Martic a avut 4-1 şi 5-2, dar Cîrstea a reuşit egalarea, 5-5. S-a ajuns în tiebreak, unde croata a ratat şapte mingi de set, în timp ce Cîrstea a reuşit să fructifice a patra sa minge de meci.

Cîrstea şi Martic sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2. Cîrstea a obţinut prima victorie în 2012, la Luxemburg, în primul tur, cu 6-2, 6-2. Martic a câştigat în 2012 la Linz, cu 6-4, 6-3, în primul tur, iar al doilea succes a venit în 2014, la Guangzhou, în primul tur, cu 7-6 (7/3), 6-1.

După acest meci, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 11.600 dolari şi 55 puncte WTA.

În optimi, jucătoarea noastră  o va înfrunta pe campioana en titre, rusoaica Liudmila Samsonova, cap de serie numărul opt, care a dispus în primul tur de americanca Danielle Collins, cu 6-1, 6-3.

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here